Sponsor oficial al
O minoră provenită dintr-o familie cu posibilități materiale reduse a fost racolată, sub pretextul unei relații de iubire și exploatată sexual timp de aproape trei ani, în România și în străinătate. Tânărul acuzat, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova pentru trafic de minori.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, faptele ar fi început în iunie 2022, când bărbatul a profitat de vulnerabilitatea victimei, aflată în abandon școlar, și a indus-o în eroare prin promisiunea unei relații afective. Ulterior, acesta ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale.

Ancheta arată că, până în luna iunie 2025, tânăra a fost obligată, prin constrângeri fizice și psihice, să practice prostituția în mai multe locații din Craiova, dar și pe teritoriul Italiei și Belgiei. Toate sumele obținute din această activitate ar fi fost însușite de inculpat.
Procurorii DIICOT Craiova au dispus reținerea bărbatului și urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021

