Sponsor oficial al
Casa poetului Alexandru Macedonski, din comuna Goiești, județul Dolj, va fi reabilitată cu fonduri guvernamentale de la Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului.
Potrivit președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, în primăvara acestui an au fost demarate procedurile de preluare a casei memoriale în administrarea Consiliului Județean Dolj, în vederea renovării sale și includerii în circuitul touristic.
În luna august, a fost depusă cererea de finanțare pentru acest nou proiect cultural.

„Din fericire, cererea a fost aprobată, iar administrația județeană reușește astfel să salveze încă un obiectiv de la degradare totală”, anunță Cosmin Vasile.
Clădirea a funcționat ca muzeu până în anul 1990, apoi a fost abandonată și a intrat într-un proces de degradare.
Prin proiectul Consiliului Județean Dolj, casa memorială a lui Alexandru Macedonski va fi restaurată, dotată și transformată în punct muzeal, în subordinea Muzeului Olteniei.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

