Sponsor oficial al
Rămaşi fără tehnician în urmă cu şase zile, după ce Nae Ungureanu şi-a dat demisia din această funcţie, podărenii au fost pregătiţi de către directorul sportiv, Marian Zaharia. Se pare că acesta s-a simţit confortabil în noua postură şi a decis să pregătească în continuare gruparea doljeană.
La momentul actual eu voi rămâne la conducerea băncii tehnice a Podariului, împreună cu Ionică Borcoş, antrenor secund, şi Marian Vulpe, antrenor cu portarii. Dacă se va stabili să rămânem pe mai departe în această formulă, voi continua cu mare plăcere la această echipă şi sper să avem un parcurs de campionat cât mai bun.
A declarat ieri, pentru «Ediţie Specială», Marian Zaharia
La formaţia podăreană, schimbarea băncii tehnice a început să devină un fel de tradiţie. După cum se ştie, pe parcursul campionatului recent încheiat, CS Podari s-a jucat de mai multe ori cu funcţia de antrenor. În prima jumătate a sezonului la cârmă s-a aflat Victor Naicu, fostul jucător al Universităţii fiind demis la finele turului. La conducerea echipei a trecut Marian Bâcu, care însă nu a rezistat mai mult de două etape la formaţia podăreană. Naicu a fost repatriat şi a condus gruparea doljeană spre câştigarea campionatului, reuşind chiar promovarea în al treilea eşalon. La startul pregătirii pentru noul sezon, de data aceasta cel al Ligii a III-a, Victor Naicu a fost înlocuit din nou. Postul de antrenor la CS Podari a fost preluat de către Nae Ungureanu, care, după doar o lună de la preluarea băncii tehnice, a demisionat. Acum, la cârma echipei va rămâne directorul sportiv, Marian Zaharia. Fost fotbalist, Zaharia a mai ocupat postul de director sportiv şi la Gaz Metan CFR Craiova, cu care a reuşit să urce din al treilea eşalon până în prima ligă, formaţia craioveană transformându-se apoi în Gaz Metan Severin.
La Podari, Zaharia îşi propune să formeze o echipă competitivă, care să se poată bate la locurile fruntaşe în Liga a III-a.
În primul rând doresc să facem o echipă competitivă, o echipă care să poată evolua la un nivel ridicat. Vreau ca jucătorii să practice un joc ofensiv, în special acasă, pentru a ne putea impune în al treilea eşalon. În acest moment avem conturat un lot de 22 de jucători, iar în privinţa transferurilor, dacă se iveşte ocazia, vom achiziţiona numai fotbalişti cu experienţă, care să ne poată ajuta imediat. În privinţa obiectivului, jocurile şi rezultatele din campionat ne vor direcţiona spre un ţel cât mai aproape de adevăr. Desigur, noi dorim ca la finele sezonului să ne clasăm în prima jumătate a clasamentului, de ce nu chiar pe un loc fruntaş.
A declarat pentru «Ediţie Specială» Marian Zaharia
Privitor la programul de pregătire, până la startul campionatului Ligii a III-a, programat pe 30 august, podărenii se vor antrena pe plan local, urmând ca vineri sau sâmbătă să dispute un amical în compania formaţiei din Filiaşi. De asemenea, gruparea podăreană îşi va măsura forţele şi cu FC Universitatea Craiova, într-o partidă de verificare programată pe data de 14 august.
Distribuie articolul:
Alte articole
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013

