Sponsor oficial al
După ce în şedinţa ordinară din luna martie Consiliul Local a hotărât să schimbe organigrama la Sport Club Municipal Craiova, conform proiectului de hotărâre înaintat de comisia de specialitate, ce a avut la bază o notă de fundamentare înaintată de către directorul SCM Bogdan Bălan, la începutul acestei luni, respectând canoanele administrative, s-a trecut la acţiune.
De pe 2 mai, clubul patronat de Primăria Craiovei are o altă conducere. Asta în sensul că nou înfiinţatul post de director adjunct a fost ocupat de Ion Popescu, cel care conducea Departamentul de Imagine şi Organizare Competiţii al structurii sportive. Data cel puţin ciudată a concursului, atunci când toţi bugetarii aveau liber, iar structura administrativă în sine a clubului face pare din această categorie, lasă loc la interpretări acolo unde poate nu e cazul. În fine, cum - necum, concursul a fost organizat, iar rezultatul se ştie deja.
Legat de motivaţia reînfiinţării postului, cităm din nota de fundamentare:
În ultima perioadă au existat o serie de modificări ale structurii funcţionale a clubului, unele impuse de acte normative, aşa cum a fost înlocuirea funcţiei de preşedinte cu cea de director, altele impuse de nevoia asigurării unei funcţionări mai bune sau pentru asigurarea unui control mai judicios al ordonatorului de credite, cum a fost înlocuirea Consiliului Consultativ cu Consiliul de Administraţie. Prin aceste modificări, o serie de atribuţii din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare au rămas negirate, în speţă atribuţiile vicepreşedintelui din ROF, funcţie prevăzută într-o primă formă a actului constitutiv al clubului.
Cu alte cuvinte, decât să schimbi ROF, care poate fi depăşit dacă se ţine cont de data realizării acestuia, mai bine schimbi organigrama. În fine, mai trebuie spus că noul director are ca atribuţii verificarea activităţii la nivelul Compartimentului Imagine şi Organizare Competiţii, dar şi la Serviciul Administraţie.
Va coordona activitatea de la handbal
Când vine vorba de domeniul sportiv, unul vitregit pentru unii din cadrul clubului, lucrurile se prezintă cam în felul următor, cel puţin până la acest moment. Dănuţ Pascu va manageria secţia de volei, Marius Toma pe cea de baschet, iar Ion Popescu pe cea de handbal.
Peste toţi va trona Bogdan Bălan, a cărui hotărâre va fi cea finală în cazul deciziilor importante. Cele legate probabil de sumele de transfer, pentru că, în rest, normal este să răspundă managerul sportiv pentru alegerile făcute. Asta ar fi normal. Ce se va alege o să vedem. În final, mai trebuie spus că poate se va schimba cu această ocazie ceva şi bine ar fi să se facă acest lucru. Noul director adjunct poate, dacă are cunoştinţele şi energia necesară, să aducă îmbunătăţiri. Sperăm sincer să o şi facă!
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Guvernul trimite DNA peste Complexul Energetic Oltenia
- de
- 7 Mai 2013
«Don Gigi», adus în catuşe din Belgia
- de
- 6 Mai 2013
UPTADE: COPIL ÎNECAT ÎN JIU
- de
- 3 Mai 2013
Moş de 82 de ani, salvat de la moarte
- de
- 28 Aprilie 2013
VIDEO / Frâncu, reţinut de procurorii DNA
- de
- 25 Aprilie 2013
Şi-a ucis prietenul de pahar
- de
- 25 Aprilie 2013
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013

