Sponsor oficial al
Mai multe descinderi au loc, luni dimineaţa, la Facultatea de Medicină din Craiova, informează România TV. Mai mulţi profesori ai instituţiei sunt suspectaţi că au luat mită pentru a-i ajuta pe anumiţi studenţi să promoveze examenele.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi dare de mită săvârşite de către cadre didactice universitare şi studenţi, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani cuprinse între 50 şi 100 de euro.
Pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sprijiniţi de lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei, sub coordonarea procurorilor, efectuează luni percheziţii în 15 locaţii din judeţul Dolj, fiind vizate instituţii publice de învăţământ şi un spital, precum şi locuinţele unora dintre persoanele care fac obiectul cercetării.
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Dolj.
rtv.net
Distribuie articolul:
Lucian Bute intra in ring
7 Iulie 2015Alte articole
Tentativă de VIOL între boschetari
- de
- 14 Iulie 2015
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă
- de
- 5 Iulie 2015
Comunicat de presă - DIICOT
- de
- 3 Iulie 2015

