Sponsor oficial al
Subiectul salarizării și al condițiilor de pensionare ale magistraților revine în spațiul public, mai ales în contextul presiunilor constante asupra bugetului de stat și al reformelor privind sistemul public de pensii. Situația din România, în care magistrații beneficiază de pensii de serviciu considerabil mai mari decât media națională, contrastează vizibil cu reglementările din alte state europene. Această realitate ridică întrebări legitime cu privire la echitatea socială, sustenabilitatea bugetară și voința politică de a aduce reforme într-un sistem perceput de mulți ca fiind privilegiat. De ce magistrații români nu se compara cu cei din Franța, Germania, Belgia și Olanda? O scurtă analiză arată că bula în care trăiesc reprezentații Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi spartă ușor.
În România, magistrații se pot pensiona la o vârstă relativ scăzută, începând chiar de la 47-50 de ani, în condițiile în care au acumulat o anumită vechime în sistem, de regulă 25 de ani. Pensia specială, calculată ca procent din ultimul salariu brut (care poate depăși 20.000 de lei lunar), ajunge frecvent să fie mai mare decât salariul mediu pe economie și, uneori, chiar decât salariul în plată al colegilor în activitate. Această realitate este justificată de susținătorii sistemului prin caracterul restrictiv al profesiei, incompatibilitățile și interdicțiile impuse magistraților, precum și nevoia de a le garanta independența față de influențele politice sau economice.
Dacă privim spre Europa de Vest, regimul de pensionare al magistraților diferă semnificativ. În Germania, judecătorii se pensionează la vârsta standard de 67 de ani, iar pensia se bazează pe contribuții, fără a depăși 71% din media veniturilor obținute în perioada activă. În Franța, vârsta de pensionare este în curs de creștere, cu scopul de a atinge 64 de ani, iar pensiile speciale au fost reformate semnificativ, pentru a fi integrate într-un sistem unitar. În Belgia sau Olanda, nu există pensii de serviciu în sensul românesc, ci doar bonusuri de vechime sau compensații pentru dificultățile postului, dar care nu generează discrepanțe atât de mari față de restul populației.
Prin comparație, sistemul românesc pare construit în jurul ideii de compensare excesivă, fără a ține cont de sustenabilitatea sa pe termen lung. Este adevărat că profesia de magistrat impune standarde ridicate de conduită, confidențialitate și imparțialitate, dar aceste cerințe nu sunt o excepție în Europa. Cei mai mulți magistrați europeni se supun acelorași rigori, fără a beneficia de avantaje disproporționate. Însă sunt multe profesii care impun restricții profesionale, cum ar fi diplomații sau militarii.
Impactul asupra sistemului de pensii din România este major. Pensia medie a unui magistrat ajunge la peste 20.000 de lei lunar, în timp ce pensia medie publică este de aproximativ 2.500 de lei. Acest dezechilibru alimentează o percepție de inechitate și alienează o parte importantă a populației față de instituțiile statului. În plus, în condițiile unui deficit bugetar semnificativ și al unei presiuni crescânde asupra sistemului public de pensii (amplificată de îmbătrânirea populației și scăderea natalității), menținerea unor astfel de privilegii devine tot mai dificil de susținut economic și politic.
Asumarea politică a reformei în acest domeniu este, din păcate, evitată sau amânată. Premierul Bolojan nu a venit cu o soluție concretă, primele sale măsuri pentru reducerea deficitului bugetar fiind puse pe umerii celor mai vulnerabili cetățeni, printre care și pensionarii. O simplă impozitare a pensiilor speciale nu rezolvă problema. Nu este cu adevărat o schimbare de sistem. În ciuda semnalelor Comisiei Europene și ale altor instituții internaționale care recomandă o reformare a pensiilor speciale, clasa politică românească ezită, temându-se de reacția corpului magistraților, dar și de eventuale conflicte juridice, în special în fața Curții Constituționale. Argumentul independenței justiției este adesea folosit ca scut împotriva reformei, deși acesta nu trebuie să implice automat privilegierea financiară fără limite. Independența justiției trebuie garantată prin condiții salariale decente, dar în linie cu echitatea socială și sustenabilitatea sistemului bugetar.
În concluzie, România se confruntă cu un dezechilibru profund între drepturile de pensionare ale magistraților și cele ale restului populației. Diferențele față de alte state europene, unde vârsta de pensionare este mai ridicată și pensiile sunt corelate cu contribuțiile, arată că sistemul românesc este o anomalie în contextul european. O reformă a acestui sistem este necesară nu doar pentru echilibrarea bugetului, ci și pentru recâștigarea încrederii publice și pentru reconectarea justiției la principiile echității și responsabilității publice. Adevărata independență a justiției nu poate fi construită pe baze injuste pentru ceilalți. Este momentul ca asumarea politică să depășească teama de reacții și să răspundă interesului general, chiar cu riscul de a deranja grupuri privilegiate.
