Sponsor oficial al
Pentru Oltenia evenimentele din Decembrie 1989 au reprezentat o catastrofă. Românii din cele cinci județe ale Olteniei sufereau aproape la fel de tare ca toată țara. Cu toate acestea, la conducerea României erau mii de olteni care ajunseseră mai repede în funcție beneficiind de faptul că „cel mai iubit fiu al poporului” se născuse la Scornicești.
Mulți dintre cei 450 de membrii ai Comitetului Central și cei 50 de membrii ai Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român aveau origini din Oltenia. Uneori promovarea era cerută de Nicolae Ceaușescu sau alți membrii ai familiei sale, alteori oltenii ajungeau în funcții importante din cauză că ceilalți membrii de partid nu aveau curajul să oprească ascensiunea cuiva care ar fi putut avea o legătură, cât de mică, în familia conducătoare.
Este cunoscut faptul că Scorniceștiul înflorea și niciun conducător de întreprindere comunistă nu ar fi avut curajul să oprească aprovizionarea localității unde se născuse Nicolae Ceaușescu. Dezvoltarea Olteniei a fost accelerată în comparație cu alte regiuni. Craiova a primit fabrică de avioane, fabrică de mașini și fabrică de locomotive pe lângă un combinat chimic. În Slatina rurală a apărut ditamai combinatul de aluminiu. Râmnicul Vâlcea a ajuns epicentrul chimiei, iar Severinul a ajuns să fie un punct important în industria nucleară.
După 1989, în primul Front al Salvării Naționale Sergiu Nicolaescu născut la Târgu Jiu și Cazimir Ionescu născut la Caracal erau singurii olteni. În realitate, România post-revoluționară nu era deloc democratică. Țara era condusă de fostul activist comunist Ion Iliescu, de eminența cenușie a economiei comuniste, Alexandru Bârlădeanu, de fiul ilegalistului kominternist, Valter Roman, Petre sau de reprezentantul României comuniste la Organizația Națiunilor Unite, Dumitru Mazilu.
Din conducerea României democratice mai făceau parte fostul ministru comunist al Tineretului, Dan Marțian, ambasadorul Republicii Socialiste România în Statele Unite, Silviu Brucan, agentul spionajului sovietic Nicolae Militaru, ministrul comunist Corneliu Mănescu sau aghiotantul lui Nicolae Ceaușescu, Victor Atanasie Stănculescu.
Practic, ceea ce noi numim Revoluția din Decembrie a fost în realitate un fel de congres extraordinar al Partidului Comunist Român. Toți comuniștii din eșaloanele doi și trei care fuseseră frustrați de ascensiunea oltenilor în funcții în regimul Ceaușescu și-au dat arama pe față în primii ani de după revoluție. Din cei 28 de membrii ai cabinetului Petre Roman numai doi aveau origini în Oltenia: Doru Viorel Ursu născut la Severin și Anton Vătășescu născut la Slatina. Niciunul nu mai avea legături cu regiunea și erau asimilați bucureștenilor.
Realitatea este că aproape un deceniu, lumea s-a ferit de olteni la București în aceiași dinamică în care România a împărțit puterea între președinte și premier cu scopul de a nu ajunge din nou sub un dictator.
