Sponsor oficial al
Aproape că am spus totul în titlul, nu-i așa. Ne plângem de creșterea analfabetismului funcțional dar luăm măsuri exact invers decât ar fi normal, accentuând criza lecturii. Relansarea consumului de carte nu mai este o temă strict culturală, ci una politică și economică. România ia, în acest moment, exact decizia opusă tendinței europene: în loc să facă lectura mai accesibilă, o taxează mai dur. De la 1 august 2025, TVA la carte a fost majorat de la 5% la 11%, odată cu unificarea tuturor cotelor reduse de TVA. Cărțile au fost puse în același coș cu alte produse, ca și cum lectura ar fi un moft, nu o investiție în educație și coeziune socială.
Paradoxul este că această majorare împinge România spre vârful clasamentului european al taxării cărții, în loc să o aducă mai aproape de statele care tratează lectura ca pe un bun esențial. În timp ce alte țări mențin cote de 5–7% sau chiar zero pentru carte, România împovărează suplimentar o piață deja fragilă, în care tirajele sunt mici, iar librăriile din orașele mici dispar una câte una.
În același timp, Danemarca – țara care avea până acum unul dintre cele mai ridicate TVA-uri la carte din lume, 25% – a decis să îl reducă la 0%. Măsura, care intră în vigoare din 2026, este prezentată explicit ca răspuns la „criza lecturii” și ca recunoaștere a rolului strategic al cărții într-o societate bombardată de conținut digital. Statul danez renunță deliberat la venituri fiscale pentru a ieftini cartea și pentru a încuraja lectura, mai ales în rândul copiilor și tinerilor.
România pleacă însă din cea mai proastă poziție posibilă. Datele Eurostat arată că ne aflăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană la procentul de persoane care au citit măcar o carte în ultimele 12 luni: doar 29,5% dintre români. Cu alte cuvinte, peste două treimi dintre cetățenii acestei țări nu au deschis nicio carte într-un an întreg. În ceea ce privește cumpărarea de carte, România se află, de asemenea, în coada clasamentelor europene, cu unul dintre cele mai mici procente de persoane care achiziționează cărți, inclusiv online. În acest context, creșterea TVA de la 5% la 11% este mai mult decât o măsură fiscală: este un semnal politic că lectura nu contează. Pentru mulți cititori ocazionali, cei care cumpără una–două cărți pe an, orice scumpire contează. Pentru părinții care vor să-și apropie copiii de literatură, pentru profesorii care cumpără volume din banii lor, pentru tinerii care își iau primele cărți din salarii mici, diferența de preț poate însemna pur și simplu renunțarea la achiziție.
Dacă Danemarca își permite „luxul” de a pune TVA 0% la carte tocmai pentru a-și salva cititorii, România, țara cu cei mai puțini cititori din UE, alege să scumpească lectura. Logica ar trebui să fie exact invers: acolo unde se citește puțin, statul ar trebui să elimine orice obstacol, inclusiv fiscal, din calea cărții. TVA 0% la carte, dublat de stimulente pentru deschiderea de librării (scutiri de impozit pe clădire, chirii subvenționate în zone centrale, microcredite garantate pentru antreprenori culturali) ar fi un program minim de supraviețuire pentru piața de carte.
Relansarea consumului de carte nu se va produce prin declarații patetice despre „importanța culturii”, ci prin decizii coerente: ieftinirea cărții, sprijinirea librăriilor și recunoașterea faptului că, într-o țară aflată pe ultimul loc la lectură, fiecare procent de TVA în plus înseamnă câteva mii de cititori în minus. Ce fel de generație creștem? Avem o generație tânără abrutizată de rețelele de socializare. La ce ne așteptăm de la un număr din ce în ce mai mare de cetățeni care sunt incapabili să discearnă răul de bine, din cauză că li se livrează programe de imbecilizare în masă de televiziuni toxice și li se interzice accesul la carte, transformat în produs de lux?
