Sponsor oficial al
Ministrul Attila Cseke a anunțat, astăzi, că doar două obiective din județul Gorj au documentația completă necesară pentru obținerea finanțării în vederea consolidării seismice. Este vorba despre două școli, una situată în localitatea Jupânești și cealaltă în Glogova. Acestea au fost afectate în timpul cutremurelor care au avut loc în urmă cu doi ani.
În același timp, a spus ministrul, alte șapte obiective din județ, care includ cinci școli și două instituții culturale, sunt incluse într-o listă de sinteză, dar documentația acestora nu este completă.
„Statul român a alocat un buget record pentru consolidarea seismică în 2025, cu un total de 7,5 miliarde lei (aproximativ 1,5 miliarde euro). Avem disponibilitatea de a efectua plăți de peste 800 milioane lei pentru lucrările deja executate”, a declarat ministrul Cseke.

Acesta a lansat un apel către autoritățile locale din județul Gorj și din întreaga țară să depună documentațiile complete necesare, subliniind faptul că există toate condițiile instituționale pentru implementarea cu succes a acestui program, inclusiv o platformă digitală funcțională, un buget generos și proceduri transparente.
Consolidarea vizează în special clădirile publice, cu prioritate pentru unitățile de învățământ și unitățile sanitare.
Mai mult, există și un program care permite decontarea cheltuielilor pentru realizarea expertizelor de risc seismic la școli și spitale.
„Așteptăm ca autoritățile locale din județul Gorj, precum și din celelalte județe, să depună documentațiile necesare astfel încât să putem acorda finanțări pentru contractele de consolidare seismică”, a mai adăugat ministrul.
Distribuie articolul:
Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021

