Sponsor oficial al
Ițele motivelor întârzierii formării noului guvern al României încep să se deslușească.
Unul din motivele pentru care Guvernul României a întârziat să fie constituit este insistența acerbă a baronilor de Dolj, cuplul Manda – Vasilescu, să-și impună omul în noul Guvern al României. Este vorba de ministrul Justiției, Radu Marinescu, fost locotenent al pseudo-interlopului craiovean Doru Petrescu, zis Doru Măgaru, și devenit locotenent al familiei Manda – Vasilescu după alegerile din 2012.
Astfel, Marinescu urmează să execute acțiuni ce țin de interesele particulare ale familiei Manda – Vasilescu, în scopul sporirii puterilor acestei familii peste zona ”Jiului de jos”, ba chiar peste întreaga Oltenie.
În primul episod al acestei noi serii de dezvăluiri a ziarului nostru ne vom referi, cu precădere, la misiunea numărul 1 pe care o are Radu Marinescu. Astfel, din sursele noastre demne de încredere, ministrul Justiției urmează să promoveze, prin OUG, modificarea Legii 69 și a OG 26/2000.
Prin această modificare, ”baronii Doljului” doresc să împuște doi iepuri dintr-un foc: afilierea echipei CSU Craiova la FRF și oferirea clanului Burleanu a unei posibilități de a intra, oarecum, în legalitate. După cum se cunoaște, în anul 2013, la inițiativa lui Sandu Mircea, fost, la rându-i, baron al FRF, și cu sprijinul politic al premierului de atunci al României, Victor Ponta, au instigat la înființarea unei echipe de fotbal, autointitulată CS Universitatea Craiova, acest demers având ca scop acoperirea efectelor dezafilierii adevăratei echipe Universitatea Craiova, club ras de pe fața pământului în 2011 de binomul toxic al fotbalului românesc, celebrul cuplu Mircea Sandu, zis ”Nașu”, și Dumitru Dragomir, zis ”Corleone”.
Deși evoluează în afara legii de circa 11 ani, echipa de fotbal cu denumirea ei corectă inițială Blue Lions Capital SA, ulterior Club Sportiv U Craiova SA, și, în prezent, U Craiova 1948 Club Sportiv SA, este controlată, ca acționar majoritar, de Mihai Rotaru, un apropiat al fostului lider PSD-ist Viorel Hrebenciuc, iar, ca acționar minoritar, printre alții mai figurează și Crețan Cosmin, acționar la Eurogenetic Craiova, o societate înregistrată în județul Olt, dar care activează practic în Craiova și care, ani de zile, a prestat activitate de comerț cu produse petroliere în condiții foarte dubioase și care, în prezent, beneficiază de facilități discutabile din partea Consiliului Județean.
În toți acești 11 ani, CS U Craiova a beneficiat de sprijin financiar din partea Municipiului Craiova, în sensul că i s-a pus la dispoziție, prin atribuire directă, contrar legii, o bază modernizată din banii craiovenilor, de circa 6 milioane de lei la nivelul anilor 2013, contra unei chirii modice. Mai mult, această structură sportivă, neafiliată nici în prezent la FRF, a fost sprijinită financiar de societăți comerciale care beneficiază de fel și fel de contracte publice ale Municipiului Craiova, dar și din alte județe apropiate.
Asta, în timp ce clubul original al Craiovei, Fotbal Club Universitatea Craiova, și unde Municipiul Craiova deține calitatea de acționar, a fost izolat. Ignorat, abuzat și împins către faliment.
Modificarea legislativă care urmează să facă obiectul unui OUG poate fi consultată în documentul alăturat, a fost redactată în birourile federației și, așa cum spuneam, în caz că această modificare s-ar produce, ar rezolva două probleme stringente care îi apasă pe Olguța și pe Burleanu.
Prin urmare, CSU Craiova ar putea să aibă șanse să fie afiliată în eventualitatea adoptării acestei modificări legislative, clanul Burleanu ar putea, de la momentul adoptării acestei modificări, aparent să își rezolve, măcar în parte, problemele de legalitate.
Cea mai mare problemă a acestei inițiative este faptul că încalcă mai multe directive europene, printre care directiva în legătură cu spălarea banilor. Însă, Lia Olguța Vasilescu a condiționat votul politic pentru formarea Guvernului de promisiunea adoptării acestei OUG cu orice preț.
O astfel de modificare nu numai că ar călca în picioare Constituția României, codul civil, ci și Tratatul de la Lisabona, însă ar confirma încă o dată faptul că, în România, politicienii nu au nicio limită când vine vorba să își atingă scopurile murdare. A scoate din funcțiune o normă de ordine publică cu privire la modul de funcționare a unei entități cu scop public, o structură care reglementează un domeniu extrem de important, numai pentru a acoperi fărădelegile unor impostori care au ignorat și disprețuit legea la momentul în care au administrat aceste structuri, nu reprezintă decât eșecul unui stat. Mai mult, pentru a limita criticile din partea specialiștilor, și-au propus să “rezolve” cazul printr-o hotărâre de urgență, în toiul verii, deși aceasta chestiune necesita o atenție deplină. Dar ce mai contează când dorințele și interesele primordial ale unui baron pesedist primează.
În prezent, din informații pe care le deținem, nu cunoaștem dacă premierul Bolojan i-a promis ferm sau dacă a fost numai o promisiune și că, în funcție de analiză, se va adopta. Cert este însă că această presiune există și a fost una din condițiile primordială ca PSD să accepte. Sperăm, totuși, ca premierul Ilie Bolojan să dea dovadă de rațiune și să realizeze scopul acestei modificări legislative, care nu este spre binele fotbalului și curățirea lui de impostori ci pentru perpetuarea ilegalităților și abuzurilor din fotbal. Da, Federația are probleme, dar există un remediu juridic foarte ușor de accesat. Chiar legea 69/2000 și OG 26/2000 reglementează modul prin care se pot rezolva problemele, numai că această soluție nu este pe placul clanului de la FRF și al baronilor de Dolj. Ei vor să se aplice legea lor, legea celor puternici.
Înfiorător este că acest mod de lucru ne arată încă o dată că FRF a devenit bastionul fărădelegilor în România, că această structură sportivă a devenit practic stat în stat. Răspunsul este simplu: pentru că politicienii au îngenunchiat întotdeauna în fața celor care au diriguit fotbalul românesc. Însă, în cazul de față, este o situație specială pentru că baronii de Dolj, Manda – Vasilescu au un interes special și, astfel, clanul Burleanu beneficiază de sprijinul acestora.
La fel de înfiorător este că textul inițial a fost redactat chiar de FRF, în speță de Casa de avocatură Țucă &Zbîrcea. Până la urmă, ce au făcut ei? Într-o țară europeană, și-au comandat o lege ca să își rezolve problemele.
Oare România e membră UE, membră Schengen? Ori pare mai degrabă o țară de genul celor din BRICS.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024