Sponsor oficial al
Precum toată planeta, pesemne că și cititorii (olteni și neolteni) ai Ediției se uită la Cupa Mondială.
Oamenii normali, la meciurile de 10 sau 11 seara, noctambulii la cele de la 2 noaptea, pescarii, la cele de la 5 dimineața, înainte de a pleca pe baltă, iar pensionarii la cele de 7 dimineața, pentru că la ora aceea, dacă ești activ, fie te grăbești să pleci la treabă, fie încă dormi, dar în niciun caz nu-ți arde de fotbal.
Toată această zăpăceală a fuselor orare care a răscolit Planeta are la bază un singur motor. Banul, acel ban generat de frenezia americană și dirijat de grija lui Trump către buzunarele lui Infantino. Sau invers, e cam totuna.
Se fac bani din orice, din beri slab alcoolizate vândute pe stadion (la noi, în România, alcoolul e strict interzis în arenele sportive), din burgeri, din transportul și cazarea sutelor de mii de suporteri-turiști, dar mai ales din publicitate. Iar gândirea ”made in USA” a preluat principiile de stors bani ale fotbalului american, ale baseball-ului și ale altor obiceiuri sportive de sorginte yankee.
Ceea ce ne-a frapat de la primele meciuri au fost acele lungi pauze de hidratare obligatorii, din fiecare repriză. Practicate și la meciurile de la lumina zilei, cu soarele sus, dar și la cele disputate în nocturnă. Și când sunt 35 de grade și chiar e nevoie, dar și atunci când sunt doar 20.
FIFA, prin înaltul său prelat Infantino, prietenul proaspătului octogenar Donald Trump, a reglementat că acele pauze de hidratare sunt obligatorii la toate meciurile, câte 3 minute pe repriză, ”indiferent de condițiile meteo”.
Așadar, toată lumea trebuie să bea apă, că așa a zis FIFA. Jucătorii își mai trag sufletul, antrenorii pot folosi pauzele pentru ”coaching”, așa cum se întâmplă de multă vreme la handbal și de câțiva ani și la tenis.
Dar marele avantaj este al televiziunilor și al agențiilor de publicitate.
La Cupa Mondială, în acest format de Daciadă planetară, cu 48 de participante, sunt 104 meciuri. Asta înseamnă 208 reprize. Cu 3 minute pauza (așa cum a reglementat FIFA), avem 624 de minute. Aproape 10 ore și jumătate, mai precis 624 de minute. Poate chiar ceva mai mult, pentru că din clipa în care se aude fluierul care impune jucătorilor să lase bidonașele jos și până când se reia jocul, mai trec niște secunde.
Așadar o măsură care în esență este de protejare a fotbaliștilor (și când e cazul, și când nu e) de fapt înseamnă o mașinărie infernală, eficientă și infailibilă de făcut bani.
Și ca peste tot în lume în astfel de cazuri câștigul financiar imbatabil al celor de sus le este explicat oamenilor ca o protecție a celor mulți, de jos. Aceleași vorbe goale pe care le-am mai auzit și le vom mai auzi.
