Sponsor oficial al
Nouă dintre ei au apucat să joace deja în formația olteană, ceilalți abia au venit, majoritatea sunt necunoscuți. Dar de Bauza cine știa ceva când a fost adus în Bănie?
Aproape că n-a trecut zi în care ”Ediția” să nu se deschidă cu câte o figură nouă, câte un băiat totalmente necunoscut, echipat în tricou albastru, ținând fularul Științei. La un moment dat le pierzi șirul, a fost nevoie de minuțiozitatea prietenului Lucian Mitu ca să avem o situație exactă. Abia azi, 18 septembrie, când perioada de transferări s-a terminat de 10 zile. Dar jucători mai pot veni, dintre aceia declarați liberi înainte de închiderea ferestrei de ”mercato”.
Cei deja verificați
Pe Mihai Răduț (doar câteva minute) și pe Matei Moraru i-am putut vedea în ultimul meci, dar alții 7 s-au ”învechit” deja. Portarul Codruț Sandu n-a ratat niciun minut, crește de la meci la meci și rezolvă problema ”underului mic”, adică a jucătorului sub 19 ani. Dintre cei care au jucat în debutul sezonului, capul de afiș îl țin Lumbu și Abbey. Primul a greșit la început, dar pare să n-o mai facă. Impresionează prin forță (normal, are 1,96m) și surprinde plăcut prin niște ”diagonale” cu piciorul stâng, de 40-50 de metri, cele mai multe, pe adresa destinatarului. Moses Abbey place și el, e tehnic, iute, aștept[m să-l vedem cum și trage la poartă, pentru că încă n-a prea făcut-o. Ar fi apoi Claudiu Bălan, esențial pentru acest club, care pentru truda din eșaloanele inferioare ar trebui să fie căpitan de echipă și după ce se lasă de fotbal. De aceea, huiduielile la adresa sa nu doar că sunt nemeritate, dar denotă și-o indecență a ”autorilor”. Mai puține de zis despre ceilalți care au jucat deja. Vlad Achim n-are de ce să fie pe această listă, el nu e nou-venit, e ca și cum ar fi fost accidentat și ar fi lipsit în primele două etape.
Noutățile
Lista celor veniți acum, în septembrie, și care încă n-au apucat să debuteze, cuprinde opt nume:
-Moudou Diagne, 30 de ani, senegalez, fundaș central sau mijlocaș central defensiv
-Aboubacar Camara, 23 de ani, francez, fundaș central
-Răzvan Bălașa, 19 ani, fundaș central, format la academia lui Cremonese
-Amine Gazoini, 23 de ani, italo-marocan, fundaș dreapta
-Idris Bounass, 21 de ani, franco-algerian, mijlocaș central, aflat în apropierea clubului de aproape un an
-Alexandru Raicea, 27 de ani, cunoscut suporterilor
-Marokhy Ndione, 24 de ani, suedez cu origini senegaleze, atacant
-Stin Meijer, 24 de ani, olandez, atacant central.
Dilemele lui Croitoru
În mod cert nu-i poți azvârli în teren pe toți, de-a valma, în meciul de la Focșani, de sâmbătă, sau în următorul, acasă cu Afumați. Poate că nici nu sunt toți cu pregătirea fizică la zi, un fotbalist care a semnat după jumătatea lui septembrie probabil că n-a jucat demult și trebuie să se pună pe picioare. Îi va fi greu lui Marius Croitoru să-i cunoască rapid pe toți. E nevoie de o perioadă de adaptare pentru fiecare dintre cei nou-veniți, e clar că niciunul nu știe vreo boabă românește, va fi un vestiar în care engleza și probabil franceza (mulți sunt francofoni) vor fi graiurile cel mai des folosite. E problema antrenorului cum rezolvă lucrurile, pe cine scoate, pe cine bagă, dar un lucru se poate spune cert: echipa are un lot în regulă, la o cotă de Transfermarkt de 5,13 milioane de euro pare să fie pe primul loc din acest punct de vedere dintre participantele la campionatul ligii secunde.
De la nimeni la… cineva
Sigur că puzderia de nume cu rezonanțe de Cupa Africii impresionează deocamdată doar numeric, nu și valoric. ”Cine mai sunt și ăștia?”, e întrebarea care vine, aproape reflex. Dar Bauza cine era când a venit? Un băiat adus din ligile inferioare argentiniene, via liga secundă poloneză, via Miercurea Ciuc. Dar Bahassa? Unul din nenumăratele talente neîmplinite ale periferiei pariziene, ba mai avea și vreo 28 de ani! Dar Baeten? Liga a treia belgiană. Cum au reușit ei și alții, poate că vor izbuti și câțiva dintre cei sosiți acum.
Distribuie articolul:
Pagerul și ananasul
22 Septembrie 2024Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021