Cum ne-am sclavagizat în 30 de ani! Ghid practic

Românie se tânguie acum când rezultatele evaluărilor naționale și subiectele la BAC par a fi cele mai interesante subiecte. O mulțime de oameni par să fie interesați de asta, de cele mai multe ori pentru că au copii sau nepoți care acum stau cu burta pe carte după ce ani la rând au fost protejați de familie și de școala care pare din ce în ce mai nefuncțională.

Generație după generație am spus că ne vom proteja copii de sistemul de învățământ. Frustrările adunate în vreme ce învățam s-au manifestat ca adulți și am acceptat niște transformări care ne-au schilodit educația și ne-au privat copiii de o școală care să-i pregătească pentru viață.

Nu am mai vrut uniforme, am vrut niște dascăli slabi, prost plătiți și servili în fața proprietarilor de dughene care doreau pentru copii lor numai o diplomă care să arate că nu sunt fără școală. An după an am adoptat metode „moderne” de educație, iar urechiatul didactic, rigla cea pedepsitoare sau colțul cu sau fără coji de nucă au dispărut din peisaj. Cumva, ele nu au fost înlocuite cu nimic modern. Nu a apărut nimic în loc, iar dascălii au pierdut autoritate, au ajuns să fie judecați pentru că dau note prea mari sau marginalizați de părinți care se consideră superiori financiar.

Acum ne plângem de notele mici sau de faptul că nu mai găsim angajați care să execute niște misiuni simple, dar atunci când vine vorba de educație părem toți niște experți care vrem să fie o poveste frumoasă care să poarte copilul pe un norișor pufos spre diplomă.

Procesul de învățare este o poveste competitivă. După finalizarea sa copilul devenit adult intră într-o competiție care în lumea noastră este una internațională. El intră în competiție cu un chinez care dă examenul de BAC în cele trei zile în care țara oprește orice activitate. Intră în competiție cu japonezul care dă admitere cu o concurență spectaculoasă la facultățile de stat în care intră numai și numai cei mai buni. Intră în competiție cu finlandezul care beneficiază de investiții incredibil de mari și de un sistem echitabil de diferențiere a elevilor.

Viața este o competiție. Francezul educat lucrează într-o clădire mare de sticlă și plimbă niște hârtii care raportează ce au vândut zecile de mii de absolvenți de BAC de la noi care populează depozitele vreunui retailer. Austriacul cu educație se ia prânzul într-un restaurant răcoros în vreme ce copiii noștri stau în umbra precară a unei benzinării și își fac vânt cu o diplomă universitară obținută de la un SRL obscur. Dacă vrem să fim competitivi ca țară trebuie să renunțăm la teza imbecilă că orice competiție în educație frustrează copii. Cumva, lipsa competiției o să îi lase liberi de frustrare în primii ani de viață, dar o să le aducă o cavalcadă de frustrări până când vor ieși cu o pensie mizeră după o viață grea.

Cred că am reformat sistemul de învățământ până am rupt din el și ultimele rămășițe ale structurii ce forma acea generație de români care după 89 ocupa toate funcțiile de conducere din țările unde fugea de sărăcie. Avem nevoie de o educație corectă și reală. În lipsa ei, ne vom lamenta în continuu odată pe an, când se dau examenele și o să vedem apoi generație după generație de executanți docili ai unor șefi din țări care nu au plecat pe fenta învățământului lipsit de competiție.