Sponsor oficial al
Echipa de handbal din Bănie a reuşit o nouă contraperformanţă. Sâmbătă dimineaţa, SCM Craiova a fost învinsă în deplasarea, la Ploieşti, de penultima clasată în Liga Naţională. După două reprize diametral opuse ca evoluţie, SCM a venit acasă cu tolba goală şi confirmă, de la evoluţie la evoluţie, că se află departe de drumul promis în vara trecută. Meciul a început în nota de dominare a oaspetelor care şi-au impus ritmul, au dat o replică precisă şi au reuşit să concretizeze pe tabela de marcaj. Astfel, oltencele s-au aflat în postura de a conduce la cinci goluri în două rânduri, fiind înregistrate scoruri de 7-2 sau 10-5, la mijlocul primei reprize.
Finalul acesteia însă a găsit pe teren o formaţie debusolată, care a primit gol după gol şi a permis adversarului să se apropie la un gol, după 30 de minute de joc. Pauza nu a fost un sfetnic bun şi nu a adus revenire în joc. SCM Craiova a căzut în prima parte a reprizei şi s-a văzut repede condusă la o diferenţă ce părea confortabilă. În minutul 49, CSM Ploieşti avea un avantaj de şase puncte, scorul înregistrat fiind de 26-19.
După alte şase minute, scorul a fost de 27-23 şi se părea că meciul este jucat. În ultimele cinci minute ale partidei, aflate în inferioritate numerică, gazdele nu au mai marcat iar oaspetele au reuşit să o facă de trei ori, totul ducând la idea că se poate obţine măcar un egal. Mai mult, SCM a avut ultimul atac dar Snopova, de altfel cea mai bună marcatoare a oaspetelor, a ratat aruncarea, şi a consfinţit înfrângerea unei echipei care nu se regăseşte. Se încheie astfel o serie de trei meciuri facile (cu Neptun Constanţa, HCM Vâlcea şi CSM Ploieşti) cu un bilanţ negativ, echipa craioveană reuşind să acumuleze doar patru puncte. Restul comentariilor sunt de prisos. Dacă nu te impui în faţa celor mai slabe echipe din campionat ce mai este de spus? Pentru SCM Craiova au jucat: Munteanu, Paşca (portari), Snopova 7, Han 4, Dincă 3, Amariei 3, Tivadar 3, Ilie 2, Florica 2, Ianaşi 1 şi Haşegan 1.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Arde Marlorexul! Patronii şi angajaţii ameninţă că ies în stradă
- de
- 21 Februarie 2014
Returnări de TVA cu milioanele, condamnări la închisoare cu anii
- de
- 20 Februarie 2014
Scandalul politic de la «Carol», încheiat cu o mustrare
- de
- 19 Februarie 2014
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014

