Sponsor oficial al
Actualitate
Primăria Municipiului Craiova continuă, de astăzi, activitatea de distribuire a pachetelor cu alimente oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova.
Produsele se vor distribui către beneficiarii din cele 5 categorii cele mai defavorizate respectiv: persoane cu handicap, adulţi şi copii, neinstituţionalizate; şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă; pensionarii cu venituri cumulate până la 500 lei/ lună; persoane beneficiare de venit minim garantat; persoane fără venituri care au vârsta peste 60 de ani.
Distribuirea acestor produse se va face în spaţiul care aparţine Şcolii nr.32- Alexandru Macedonski, Sala de sport, situat în Craiova, str. Aleea Castanilor nr.4, programul fiind de luni până joi între orele 8.00-16.30 şi vineri între orele 8.00-14.00.
Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova din bld. Oltenia, bl.65A1 parter, precum şi la depozitul de distribuire.
Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la numerele de telefon: 0251/587220, 0351/451686.
Distribuie articolul:
Alte articole
250 locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
- de
- 20 Aprilie 2015
Mehedinţeni, nu uitaţi de Bursa Locurilor de Muncă!
- de
- 20 Aprilie 2015
,,FANTASY”, expoziţie la “Aman”
- de
- 20 Aprilie 2015
,,DE VĂZUT, DE TRĂIT ŞI DE POVESTIT DESPRE CRAIOVA CULTURALĂ”
- de
- 20 Aprilie 2015
Un mediu înconjurător mai sănătos
- de
- 20 Aprilie 2015
Patru parlamentari din Dolj, pe lista “Ruşinii”
- de
- 17 Aprilie 2015
Se extinde programul “Fiecare Copil în Grădiniţă”
- de
- 17 Aprilie 2015
“Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”
- de
- 17 Aprilie 2015
La 90 de ani, scrie poezii pe bandă rulantă
- de
- 17 Aprilie 2015
Automedicaţia – inconştienţa pacienţilor
- de
- 17 Aprilie 2015

