Sponsor oficial al
Sunt două feluri de a aștepta verdictul pentru cei 12 jucători etalați de FC Argeș pe teren: spunând că s-a încălcat flagrant regulamentul sau punând batista pe țambal cu metafizicul slogan ”fotbalul trebuie să se joace pe teren, nu la Comisii”
Când începi să vorbești într-un anturaj cât de cât tangent fotbalului despre ce urmează să se hotărască după ce la 25 februarie FC Argeș a etalat timp de aproape 2 minute 12 jucători pe teren la meciul de la Craiova, ți se spune să-ți bagi mințile în cap, că pentru așa ceva nu se poate câștiga (pierde) un meci la masa verde.
Nicio legătură cu cazul din Olanda
Iar cei mai docți dintre participanții la discuție îți aduc aminte că în Olanda după o speță similară, la Heerenveen-Fortuna, nu s-a întâmplat nimic. Culții în domeniu te mai și invită, văzându-ți aplombul de a revendica decizia Comisiei, să ai încredere în modelele Occidentale, iar Olanda e una dintre mostre. Numai că întâmplările de acolo n-au nicio legătură cu cele din Bănie. Unde la o fază importantă Piteștenii s-au apărat în 12, apoi tot în 12 au interceptat mingea, tot în 12 au declanșat un contraatac, tot în 12 unul dintre ei (poate chiar al 12-lea!) a rămas în poziție de finalizare. Că a ratat e altă discuție.
Dreptul de joc
Dacă dădea gol, ce se întâmpla? Se acorda golul? Probabil nu, pentru că s-a marcat în condiții neregulamentare. De ce neregulamentare? Pentru că unul dintre argeșeni în acel moment se afla pe teren fără să aibă drept de joc. Ce se întâmplă când folosești un jucător fără drept de joc? În toate regulamentele din lume, pierzi cu 3-0!
Un gest asumat
Analizând mai în profunzime (așa cum ar trebui să procedeze Comisia), ar trebui să se ajungă concluzia că omul în plus, al 12-lea, a fost pe teren ca urmare a unei acțiuni voluntare, deliberate, a piteștenilor. Există o persoană oficială, delegatul echipei, care în timpul meciului are ca principala îndatorire să vegheze asupra efectuării corecte a înlocuirilor. Să iasă de pe teren un jucător și să intre în locul acestuia tot un jucător nu doi, nu trei, nu patru. Acea persoană trebuia să vestească arbitrul că jucătorul Argeșului n-a ieșit pe partea opusă, cum ar fi trebuit, ci a rămas pe teren. Nefăcând asta, respectivul oficial se află în culpă. Nu există justificarea că n-a observat, îndatorirea lui era să observe. El, delegatul, reprezentând o echipă, înseamnă că și echipa aceea se află în culpă.
Exemplul Rapid-Chiajna, din 2013
Au trecut deja două săptămâni și încă nu există niciun verdict, măcar al instanței ”de fond”. Care în mod normal va fi urmat de un apel, fie dintr-o parte, fie din cealaltă. Iar în ultimă instanță s-ar putea ajunge la TAS. Asta înseamnă că, în ideea unei soluționări mai îndepărtate de 29 martie (cum stau lucrurile e greu de crezut că va exista o soluție definitivă până atunci) playoff-ul-ul și playout-ul ligii secunde vor începe, ambele, într-o alcătuire care ulterior s-ar putea modifica. Dar asta n-ar fi o noutate în peisajul românesc. Pe vremuri, prin vara 2013, s-a inventat un baraj pentru Liga 1 între Rapid și Chiajna, Rapidul l-a câștigat, a început campionatul în prima ligă, apoi a venit decizia de la TAS și giuleștenii s-au trezit în a doua divizie după două etape jucate deja pe prima scenă, iar Chiajna a fost adusă de nicăieri să evolueze în eșalonul de elită. Cu tot alaiul de consecințe: partide restante, cheltuieli aiurea, oameni puși pe drumuri, meciuri care s-au jucat fără ca rezultatul lor să mai conteze. Nu e exclus ca, din cauza lentorii, la fel ca atunci să se întâmple și acum.
Distribuie articolul:
Ciolacu este viitorul președinte
11 Martie 2025Alte articole
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Accident în Stroești: bărbat rănit după ce a lovit un cap de pod
- de Florin Bâcu
- 24 Februarie 2025
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020