Sponsor oficial al
Investiția a fost realizată printr-un proiect în valoare de peste 6 milioane de lei, pentru care finanțarea a fost asigurată din bugetul Consiliului Județean Dolj.
„O nouă clădire publică a fost modernizată și redată craiovenilor, cu ajutorul investițiilor Consiliului Județean Dolj. Secțiile de împrumut la domiciliu ale Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman» au fost redeschise pentru cititori la începutul acestei luni, la finalul lucrărilor de modernizare a clădirii și de refacere a fațadei, într-un stil arhitectural deosebit.
Spațiul proaspăt renovat cuprinde o sală destinată colecțiilor de beletristică, două săli destinate literaturii de specialitate, o sală pentru cărțile dedicate copiilor, dar și un loc de joacă pentru cei mici. Aproape 200.000 de volume pot fi împrumutate de pasionații de lectură și cercetare de la sediul Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman». Cititorii pot consulta fondul de carte disponibil și online, astfel încât experiența interacțiunii cu biblioteca județeană să fie cât mai plăcută și rapidă.
De la deschidere, aproximativ 250 de persoane, adulți și copii, au călcat deja pragul secțiilor de împrumut, în fiecare zi“, a declarat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Lucrările derulate la imobilul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“ au prevăzut refacerea acoperișului, reabilitarea termică a clădirii, înlocuirea completă a tâmplăriei interioare și exterioare, a instalațiilor electrice și a sistemului de încălzire cu unele moderne, cu eficiență ridicată, precum și montarea unei fațade tip brise-soleil. Edificiul găzduiește secțiile de împrumut la domiciliu pentru adulți (la parter și primul nivel) și pentru copii și tineret (la etajul al doilea), precum și un spațiu pentru lectură și joacă destinat preșcolarilor – Ludoteca.
Investiția se înscrie în seria amplă a inițiativelor din ultimii ani ale Consiliului Județean în domeniul cultural și, în special, în sprijinul direct al culturii scrise. Cele mai recente proiecte derulate în domeniu, cu finanțare europeană obținută de CJ Dolj, includ fondarea unei instituții unice la nivel național, Muzeului Cărții și Exilului Românesc, precum și demersul care vizează dotarea cu echipamente moderne a 30 de biblioteci din județ, dar și renovarea sediilor celor din Ciupercenii Noi, Cernătești, Vela și a Casei Memoriale „Elena Farago“, din Craiova.
Distribuie articolul:
Sebi 400
16 Ianuarie 2025Alte articole
Meijer, eroul Științei de ziua națională a României. Concordia-FCU, scor 0-2
- de Dan Bratu
- 1 Decembrie 2024
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Concurs de drifturi pe Drumul Expres 12. Zeci de mașini au fost găsite la fața locului de polițiști
- de editie.ro
- 29 Decembrie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024