În ultima vreme, nerăbdători să iasă din perioada de restricţii şi ignorând (cu bună-ştiinţă sau rea-voinţă) ordonanţele de urgenţă şi militară ale guvernului, cauzate de pandemia de Coronavirus, mai mulţi cheflii au uitat de rigorile momentului şi au pus de paranghelii cu zeci de participanţi şi bătăi tradiţionale, la care, culmea!, au invitat, imperativ, prin facebook, şi poliţia!...
Oamenii legii nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi şi au venit: s-alăsat cu amenzi de 2000 lei/bucată, cel puţin: unii au primit câte două amenzi – pentru nerespectarea ordonanţei militare şi pentru că nu aveau asupra lor declaraţia pe propria răspundere, care, oricum, nu era valabilă pentru petrecere, ci numai pentru deplasările stabilite prin ordonanţe.
Este adevărat că trecem printr-o perioadă grea, în care mulţi nu înţeleg ce se întâmplă şi consideră că suntem victimele unei manipulări la nivel înalt, dar, până la proba contrarie, ne aflăm sub incidenţa unei situaţii de criză, ca în vreme de război, căreia trebuie să-i acceptăm rigorile. Atunci când (şi dacă) va deveni un fenomen de masă, o nemulţumire cvasi-generală prin care se vor cere lămuriri în legătură cu ceea ce trăim, în această perioadă, balanţa se poate înclina, eventual, în partea cealaltă, dar, până atunci, nu avem toate datele problemei şi nici posibilitatea de a schimba ceva.
Mulţi dintre noi am trecut, de multe ori, prin depresii, din diverse cauze. Ceea ce ni se întâmplă acum este tot o depresie, cu toate formele şi urmările ei, şi va trebui să o tratăm ca atare, prin redescoperirea resurselor interioare, sufleteşti şi spirituale, care să ne ajute să o depăşim şi să ne repunem, singuri, pe picioarele noastre. Pentru că, totdeauna, cel mai bun ajutor este acela pe care ţi-l acorzi ţie însuţi (pleonastic, poate, spus) şi nu aştepţi ajutorul altuia (altora), care poate să întârzie, sau (poate) să nu vină niciodată!
E, încă, primăvară, mai avem puţin şi, datorită temperaturilor ridicate, până pe 15 mai, vom sări, deja, în vară... În acest an, nu prea ne-am putut bucura de acest anotimp, aflându-ne sub imperiul fricii de boală şi moarte. Care sunt inutile, pentru că nu trebuie să ne temem de inevitabil, aşa cum nu trebuie să ne temem de dragoste, sau de bătrâneţe.
Există, în fiecare fiinţă, instinctul de autoconservare, dar ciclul vieţii îşi urmează cursul firesc, indiferent de voinţa şi sentimentele noastre.
Acesta este traseul pe care ne-a înscris Dumnezeu încă din momentul Creaţiei. Dacă nu ne convine ceva, în legătură cu regia şi scenariul, numai pe El îl putem întreba, ce şi cum?!...
