OAMENI CARE AU FOST: Avocatul–Scriitor SAVA IONESCU

Sava Ionescu avea ceva din stilul şi comportamentul marilor boieri, o anume distincţie naturală, pe care nu puteai să nu o observi şi să nu te oblige la un răspuns similar. Aceste însuşiri erau completate de corectitudine şi bonomie: era un om sociabil, care aborda orice dialog cu un fel de prietenie deschisă, disponibilă, la care nu puteai să nu accesezi pozitiv şi, dincolo de toate, scria literatură, abordând mai multe genuri şi subiecte.

În mod, aş spune, firesc, a scris mult despre cazurile pe care le-a întâlnit în meseria de avocat – aceste cărţi căpătând tonul cărţilor poliţiste, cu suspans şi final, nu totdeauna, fericit, dar a abordat şi genul prozei lirice, a cărţilor de dragoste şi introspecţie a naturii umane, în raport cu binele şi răul, pe care le întâlnesc, pe parcursul vieţii.

În 1997, pentru că şi atunci, ca şi acum, lucram în presă şi, mai ales, în presa de investigaţie, un potentat om de afaceri craiovean m-a chemat în judecată pentru că a fost deranjat de dezvăluirile pe care le-am făcut, despre afacerile sale cu statul, în revista săptămânală OBIECTIV MAGAZIN, iar avocatul firmei sale era chiar Sava Ionescu, cu care pot spune că eram prieten.

Nu am ştiut acest amănunt până când am ajuns în sala de judecată şi m-am întâlnit cu Sava Ionescu. În momentul în care a aflat că eu eram pârâtul (nu făcuse legătura între numele meu din dosar şi numele meu de jurnalist), a devenit, dintr-odată, din avocat al acuzării, un avocat al... apărării pârâtului(!). Completul de judecată zâmbea, iar Sava Ionescu, în loc să mă acuze, spunea că sunt prietenul lui şi că sunt un bun ziarist şi scriitor al Craiovei...  

Pentru comportamentul lui părtinitor faţă de pârât, în instanţă, omul de afaceri respectiv a renunţat la serviciile sale... A fost o dovadă de prietenie şi de solidaritate de breaslă exemplară, pentru care i-am mulţumit şi pe care nu am uitat-o niciodată.

A circulat şi o legendă cu privire la starea materială bună a lui Sava Ionescu: cumpărase, în anii de după Revoluţie, un CONAC – aşa îi spunea el, în comuna doljeană Giurgiţa, deşi mulţi l-ar fi avertizat că e bântuit de stafii (de aici şi cartea sa, întitulată MĂRTURISIRI DIN CONACUL STAFIILOR); legenda consta în faptul că Sava Ionescu ar fi găsit o comoară îngropată în acel conan, mai exact o găleată plină cu galbeni, dar nimeni nu a putut aduce vreo dovadă, în acest sens.

În anii 1997-2000, a realizat, împreună cu un alt om, de mare caracter, militant anticomunist – avocatul Nicolae Boroiu, un săptămânal justiţiar care se numea LEGE ŞI FĂRĂDELEGE, care a murit odată cu ei, iar balanţa dintre lege şi fărădelege a rămas ca la început...   

Odată cu plecarea lui Sava Ionescu la cele veşnice, Craiova a mai pierdut un aristocrat de modă veche – genul de om care se înclina, reverenţios şi îşi scotea pălăria, pe stradă, când îl întâlneai, aşa cum am mai cunoscut câteva personalităţi, ce nu se mai află printre noi.

A lăsat în urmă multe cărţi, cărora nu le ştiu, exact, numărul, dar pot să evidenţiez ciclul MĂRTURISIRILE UNUI REACŢIONAR, în opt părţi, DIN ALTĂ LUME: RITA, MARTURISIRI DIN CONACUL STAFIILOR şi PĂCATUL: JUGUL – MAREA DEZNĂDEJDE, POVESTIRI ÎNTR-O CRAMĂ – acest al doilea capitol al cărţii fiind realizat în colaborare cu un alt mare dispărut al Craiovei – scriitorul Aurelian Dinculescu, pe care-l voi evoca într-un articol viitor.