Sponsor oficial al
După şase ani petrecuţi la Mediaş, echipă pe care a preluat-o din eşalonul secund, Cristi Pustai a devenit unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din Liga I. Mai puţin cunoscut e faptul că tehnicianul ajuns în iarnă la Pandurii Târgu Jiu a fost implicat la început de carieră în cel mai mare blat al sfârşitului de mileniu! Pe 29 aprilie 2000, în etapa a XXIX-a din Divizia B, la meciul FC Drobeta - Chimica Târnăveni s-a consumat unul dintre blaturile dovedite ale fotbalului românesc.
La o zi de la încheierea partidei, 17 jucători ai echipei gazdă s-au dus la FRF şi au declarat că li s-a impus să piardă meciul, pentru a-i ajuta pe ardeleni să scape de retrogradare. Aceştia n-au fost de acord cu decizia conducerii de a “trânti” partida şi au refuzat să intre pe teren, iar FC Drobeta, patronată de Costel Bâlbă, a titularizat mai mulţi juniori şi a pierdut “doar” cu 0-2. Echipa de conjunctură folosită de antrenorii Mişu Guran şi Marin Bojin a fost formată din: Boştină - D. Opriţa, Covercă, Ţăpligă (’85 Marghescu), Gruia - Ispas, Sabău, Balaci, Păştin - Răchitan, Ungureanu (’70 Similaru). Se pare că titularii Drobetei aveau promisă o primă specială de la Timişoara, contracandidata Târnăveniului, pentru a învinge Chimica.
După ce Comisia FRF, din rândurile căreia făceau parte Adalbert Kasai, Dumitru Mihalache, Petre Tătar şi regretatul Traian Tomescu, a judecat cazul, ambele echipe au pierdut meciul cu 0-3, la “masa verde”, şi s-a propus excluderea lor din campionat, dar în cele din urmă au fost penalizate cu câte 12 puncte! Ulterior pedeapsa a fost redusă la jumătate, astfel că Drobeta n-a mai retrogradat, iar Poli Timişoara, patronată de Claudio Zambon, a picat în C, alături de Chimica Târnăveni. Preşedintele Drobetei, Dumitru Păunoiu, n-a recunoscut acuzele şi a cerut Federaţiei să-i suspende pe fotbalişti pentru că au refuzat să intre pe teren! Printre jucătorii Drobetei care au refuzat blatul s-au numărat Emilian Hulubei (actualul preşedinte AFAN), Alin Artimon (actualul antrenor al Farului Constanţa), Cristian Boboescu (actualul antrenor al formaţiei Minerul Valea Copcii), Sorin Vlaicu (fost internaţional pe când evolua la Poli Timişoara) sau Constantin Stănici (fost internaţional pe când juca la Sportul Studenţesc Bucureşti).
Pustai nu are amintiri plăcute cu Drobeta
Printre atacanţii care s-au regăsit pe gazon în aprilie 2000, la celebrul blat de la malul Dunării, s-a aflat şi Cristi Pustai, în calitate de antrenor-jucător. Acesta preluase de câteva etape banca tehnică a echipei din Târnăveni, pe care n-a reuşit s-o şi salveze de la retrogradare. Tot de FC Drobeta e legat şi debutul de antrenor al lui Pustai la Mediaş. Pe 25 august 2007, în prima etapă a Diviziei B, Gaz Metan era învinsă cu 3-2 la Turnu Severin, după ce în minutul 20 conducea cu 2-0. La finele acelui sezon, ardelenii au reuşit să promoveze, iar Pustai a rămas la echipa din judeţul Sibiu până în ianuarie 2013. Trecând peste debutul care nu-l onorează, cel mai longeviv antrenor din Liga I a fost la fel de consecvent şi ca jucător, evoluând de-a lungul carierei doar la trei echipe. A marcat 170 de goluri pentru Gaz Metan Mediaş (1987 - 1995), Unirea Alba Iulia (1995 - 1998) şi Chimia Târnăveni (1998 - 2000), toate în eşaloanele inferioare!
Distribuie articolul:
Alte articole
ANAF execută silit Şcoala de Fotbal «Gică Popescu»
- de
- 13 Martie 2013
Severin: Muncitorii sezonieri de la uzina de vagoane, trimişi acasă
- de
- 11 Martie 2013
Lupta se mută în instanţă
- de
- 11 Martie 2013
S-a aruncat în faţa trenului
- de
- 10 Martie 2013
Hoţii merg de bunăvoie la puşcărie
- de
- 10 Martie 2013
Mama prinţului Leo, judecată pentru înşelăciune
- de
- 10 Martie 2013
Chiulangiul din vestiar
- de
- 7 Martie 2013
Parazit descoperit în macroul congelat
- de
- 7 Martie 2013
Un oltean în fruntea DNA
- de
- 7 Martie 2013
Suprateranul amputează bugetul de investiţii
- de
- 6 Martie 2013

