Catleya, comoara ascunsă de un francez în Mehedinți

Corcova. Un nume ce sună a ecou îndepărtat, o comună în care timpul nu curge, ci plutește, asemenea unei ceți ce refuză să se risipească. Drumuri prăfuite, dealuri acoperite de vegetație sălbatică, case chicioase cu termopane stridente înfipte în ziduri de lut ancestral , oameni împuținați și împovărați de ani, unii alterați de modernismul ieftin, alții căzuți într-o tăcere

GPS-ul mă oprește în fața unei construcții atipice, departe de imaginea clasică a unei crame. Intrând în sala de degustare, întâlnesc un tânăr care pare un personaj scăpat din altă carte. O eleganță naturală, aproape fiziologică, îl înconjoară, chiar dacă poartă – paradoxal, într-o zi toridă cizme înalte de cauciuc, de parcă ar fi venit direct dintr-un tablou al muncii viticole.

Îi cer un vin vărsat. El zâmbește cu o ironie delicată:

– Nu avem. Suntem o cramă al cărei produs pleacă în Franța. Totuși, vă invit să degustați în cramă.

Pășim împreună. În răcoarea umedă a zidurilor, mă întreabă brusc, cu un aer ușor jucăuș:

– Nu sesizați nimic la mine?

Tac. El zâmbește aristocratic și rostește, ca pe o dezvăluire lentă:

– Eu sunt francez. Am studiat la Bordeaux. Am venit aici pentru un stagiu. Și nu am mai plecat. Am descoperit un potențial fabulos. Cu sprijinul legendarului Frédéric Vauthier proprietar de château aflat la a optzecea generație de viticultori am decis să investesc aici. Pe aceste locuri unde altădată se întindeau viile lui Bibescu, prieten al lui Marcel Proust.

A fost momentul în care totul s-a schimbat: realitatea gri a Corcovei a început să semene cu o filă de roman. Între dealurile amorțite și ulițele uitate, unul dintre cei mai reputați specialiști în vinuri ai lumii, prin intermediul tânărului tehnolog Laurent Pfeffer, a ales să învie o tradiție pierdută.

Crama Catleya se dezvăluie ca o pictură celebră redescoperită întâmplător, gata să renască în ochii celui care știe să privească. Viile sunt asemenea unei partituri vechi, pe care un maestru o descifrează cu răbdare, transpunând liniștea Mehedințiului într-o simfonie a vinului.

Într-un fel, totul seamănă cu memoria proustiană: un loc, un parfum, o aromă readuc la viață lumi pierdute, lumi ce par irecuperabile, dar care trăiesc, în secret, în straturile adânci ale pământului și ale sufletului.

Despre vinurile produse aici s-ar putea scrie pagini întregi, dar ar fi inutil căci nu se descriu, ci se trăiesc. Aș adăuga doar că Laurent vorbește o română impecabilă, iar unul dintre vinurile sale poartă un nume cu o ironie subtilă, dar și cu un farmec poetic: „Perfect Simplu" – un titlu care, de fapt, nu desemnează doar un timp verbal, ci o promisiune de eternitate.