Sponsor oficial al
Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a fost prezentată ieri în judeţul Dolj pentru a vedea la treabă autorităţile aflate în zona de cod roşu de inundaţii. Aceasta a declarat că inundaţiiile sunt cauzate de defrişările necontrolate. Ministrul delegat Lucia Varga a mers joi, împreună cu prefectul de Dolj, Marius Deca, şi şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, în satele Raznic (comuna Cernăteşi) şi Schitu (comuna Braloştiţa), cele mai afectate de inundaţiile provocate de precipitaţiile abundente din ultimele zile.
Potrivit autorităţilor locale, la Raznic au fost inundate opt gospodării, iar apa a pătruns şi în case. Ca să limiteze efectele inundaţiilor, autorităţile au înălţat un dig de saci de nisip, iar lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă trag apa cu mai multe motopompe.
Datoria noastră este să luăm toate măsurile pentru limitarea efectelor. Dar, din păcate, lumea trebuie să înţeleagă un lucru: că acestea sunt efectele. Cauzele sunt altele. Cauzele sunt defrişările necontrolate. Apa vine cu o viteză mult mai mare de la munte, ajunge cu nişte debite de nestăpânit în aval, în plus aduce şi aluviuni care în timp colmatează fluxurile de apă. Nu mai poate asigura tranzitarea apei cum făcea înainte.
Lucia Varga
Oamenii se uită neputincioşi cum apele cresc de la o oră la alta şi spun că se roagă să nu fie loviţi de o viitură puternică.
De azi dimineaţă ne-am adunat şi am ridicat digul de saci de nisip. Ne-a luat cam o oră. Sperăm să nu fim inundaţi mai rău ca alte dăţi.
A declarat un localnic
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a mai afirmat că se aşteaptă şi la creşteri de debite ale Dunării ca urmare a creşterii debitelor afluenţilor principali. Mai multe gospodării din municipiul Craiova, dar şi drumuri şi sute de hectare de terenuri agricole din judeţul Dolj au fost inundate în urma ploilor abundente.
Râul Jiu se află, până joi, la ora 20, sub cod roşu de inundaţii în zona staţiei hidrometrice Răcari, din judeţul Dolj, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) din Administraţia Naţională “Apele Române”. INHGA a actualizat, joi, o avertizare emisă marţi, anunţând astfel că, tot pe Jiu, dar în sectorul aval de Răcari, se instituie cod portocaliu.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bătrân bătut în plină stradă
- de
- 7 Aprilie 2013
VIDEO / Periferia Craiovei e sub ape
- de
- 4 Aprilie 2013
Parterul a patru blocuri ANL din Târgu Jiu, inundat
- de
- 4 Aprilie 2013
Distracţie maximă cu «Corleone» şi «Barbut»
- de
- 3 Aprilie 2013
VIDEO / Iulian Siclitaru, prins de poliţişti
- de
- 1 Aprilie 2013
Doi tineri, omorâţi pe o trecere de pietoni din Bănie
- de
- 31 Martie 2013
Victimelor le rupeau mâinile sau le striveau degetele cu ciocanul
- de
- 27 Martie 2013

