Cămătaru, Napoli și oltenii

Nu putea nimeni să facă mai bine avancronica derbyului de duminică seara decât Rodion Cămătaru. Neînregimentat explicit într-o tabără sau alta, prezent deopotrivă la meciurile ambelor echipe craiovene (ca și Emil Săndoi, altă voce competentă, pe care l-am auzit vorbind pe subiect miercuri seara la radio), Cami a spus că una dintre cheile acestui meci ar putea fi (re)aducerea lui Nicolo Napoli.

Bilete de favoare?

În interviul din ”Ediție Specială”( îl aveți integral aici) Cămătaru l-a lăudat pe Napoli, a vorbit despre experiența de antrenor a italianului, despre cariera sa de mare jucător la Juve, l-a cauționat inclusiv pentru exprimarea greoaie în limba română, aducând în discuție limba universală a fotbalului.

A vândut Cami un bilet de favoare unui membru al generației sale, așa, ca de la sexagenar la sexagenar (Rodion are 65, Nicolo a împlinit 62)? Cu câteva zile mai devreme și Sorin Cârțu, exponent al aceleiași generații 60+, spusese cam același lucru la Fanatik, îl lăudase pe Napoli.

Pilotul Nicolo

De aici, din declarațiile celor doi componenți ai ”Maximei” se naște o întrebare. Nu de ce revine Napoli mereu, ci de ce pleacă el mereu. În mod normal, pleacă să se întoarcă. Și se întoarce ca să plece la un moment dat. Acest decalog de reveniri e cam ca la piloții de avioane. La aceștia, cu excepția orelor când se află în aer, la manșă, numărul de decolări trebuie să fie egal cu numărul de aterizări. Acum Napoli e în carlingă, nu se știe cât va dura zborul, dacă vor fi escale. Dar manșa în mâna sa poate însemna șocul pozitiv la echipă, plus o oarecare conciliere între peluză, al cărei favorit italianul se știe că este, și loja oficială.

Nuanțe de albastru

Meciul dintre Craiove nu e încă un vreun Liverpool-Everton, vreun City-United,  vreun Roma-Lazio, Milan-Inter sau care alte concitadine s-or mai înfrunta. Nu e nici măcar Hamburger SV-FC Sankt Pauli, unde primii îi tot bat la cap pe ceilalți că provin dintr-un cartier nu tocmai onorabil. Acele echipe, toate, au apărut din trunchiuri diferite. Aici, în Bănie, trunchiurile sunt tot diferite, numai frunzele au aceleași culori. Și nici acelea tocmai identice. Albastrul lui Oblemenco, apoi al Craiovei Maxima, e cel intens, spre închis, de pe tricoul lui Achim. La Mitriță e o nuanță mai deschisă, spre bleu, practicată de clubul oltean prin anii nouăzeci, când deja începuseră să apară mugurii problemelor identitare.

Acel banner

În tur, cu CSU gazdă, pe zidul peluzei Nord a apărut acea jignire scrisă la adresa patronului advers. Atac la persoană, incalificabil, care credeam că va băga din nou cuțitul între dinții suporterilor celor două rivale locale, iar la acest retur atmosfera va fi de nerespirat. Dar iată că duminică seara se va putea trage aer în plămâni pe stadion. Sudul va fi al unora, Nordul al celorlalți. Peluzele întregi, de sus până jos. Putea să nu fie așa, dar iată că este. Așa au hotărât organizatorii, gândindu-se că suporterii, și unii, și ceilalți, de fapt ”țin cu Craiova”. Acesta e primul semnal transmis de orice oltean când vorbește despre obârșiile sale. Urmează apoi explicații, note de subsol și chiar polemici în care  verdictele rostite de instanțele de judecată nu pot fi niciodată mai lămuritoare argumentele izvorâte din suflete.