Sponsor oficial al
Calendarul înscrierii în învățământul primar 2023-2024, aprobat de ministrul Educației, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Potrivit acestuia, în perioada 3-18 mai 2023, va avea loc completarea, depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere.
Prima etapă de înscriere începe în 19 mai. Până în 23 mai va avea loc procesarea cererilor-tip și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.
Între 23 și 29 mai va avea loc procesarea cererilor-tip prin care se solicită înscrierea la o altă unitate decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. În 30 mai este programată repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală, dar care nu au fost admiși și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea la școala de circumscripție.
În 31 mai vor fi afișate la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar lista candidaților înscriși și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere începe în 5 iunie, când va fi comunicată la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar procedura de repartizare a copiilor pe locurile disponibile.
Între 6 și 12 iunie are loc depunerea și validarea cererii-tip de înscriere de către părinții ai căror copii nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ.
În 13 și 14 iunie vor fi procesate cererile, iar în 15 iunie vor fi afișate listele finale curpinzând copiii înscriși în clasa pregătitoare.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022


