Sponsor oficial al
Pentru asta sunt necesare modelele care să implanteze, direct ori indirect, valori în softul care să-l opereze pe viitorul om. Te aștepți ca măcar în mediul academic, laboratorul de facere a omului, să guverneze dimensiunea morală, însă privind în interiorul acestei instituții, te cuprinde panica. Dar cum ar putea fi altfel când rectorul UCV Cezar (ce ironie) Spînu, cu legea pe lege călcând, după modelul Burleanu, își mai procură un mandat.
Ca exercițiu de imaginație, să admitem că actul normativ ar permite ocuparea funcției și postmortem. La ce i-ar folosi fostului, actualului și viitorului rector Spînu? Presupunem că este legal (deși nu este), moral o fi? După cum știm, nu tot ce este legal, este și moral, relație care se întâlnește și în procesele chimice. În aceste condiții, ce reputație mai poate avea Spînu? Se mai poate bucura de prestigiu? Ce va mai rămâne din academicianul Spînu, când instanța de judecată îl va da afară ca pe un intrus? Să ai șansa ca Sevastian Cercel, autoritate recunoscută la nivel internațional, să vrea să ocupe această funcție, iar tu, Spînu, născut nu făcut, să te opui burlănește, echivalează cu condamnarea universității la anonimat.
De altfel, Facultatea de Drept din Craiova există prin cei doi profesori titani: Cercel și Rădulețu, cărora li se alătură Călinescu si Dănișor. În afara lor, facultatea devine una care se situează la coada clasamentului. De ce ar mai îndruma un părinte copilul să meargă la Universitatea din Craiova, când astfel de instituții ar găsi pe orișice uliță.
Cei doi nu sunt doar buni profesori, ci sunt oameni cu har, cu vocație. Întâlnirea unei astfel de figuri, care deține o putere, aș zice mistică, are capacitatea să determine un student care gândea să părăsească facultatea, să se îndrăgostească de materia pe care acesta o predă. Îmi vine greu, spre imposibil, să înțeleg corpul profesoral al acestei universități. Nu pricep ei oare că neavând oameni cu reputație, nu vor mai avea nici studenți?
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


