Sponsor oficial al

Dilatând la nesfârșit timpul către prima sa apariție publică de la eșecurile echipei naționale, președintele FRF a ieșit în sfârșit la rampă pe 20 octombrie, la nu mai puțin de 15 zile de la data de 5 octombrie, când România pierdea cel de-al al patrulea meci consecutiv în Liga Națiunilor.
Discursul prezidențial de marți după-amiază nu avea în plan o poziție federală vizavi de catastrofele echipelor reprezentative (să nu uităm acel 1-7 cu Spania de la U21!), dar atunci când faci o conferință de presă după un Comitet Executiv, nu poți vorbi doar despre predictibilitate și sustenabilitate, trebuie să mai răspunzi și întrebărilor jurnaliștilor, iar aceștia nu sunt suficient de instruiți să te întrebe doar despre fotbalul pe uliță.
Uneori în astfel de împrejurări trebuie să mai spui și ce-i interesează î pe oameni. De pildă, ce se întâmplă cu fotbalul românesc, de ce luăm bătăile astea în serie, de ce suntem cei mai slabi.
Restul polologhiei nu interesează pe nimeni. Că ai modificat tu nu știu ce condiții de licențiere și nu știu ce calendar, că pui tu cluburile (mai mult asociații sportive) care vor să participe la barajul pentru liga a treia să aibă echipe de copii U10 (de ce nu și de bebeluși?), acestea sunt moleculele care compun apa de ploaie a discursului. Interesează însă de ce luăm bătaie, dacă rămâne Hagi, de ce ne-a scăzut nivelul în asemenea hal.
Hagi rămâne! Așa ne-a spus prezidentul, că-l susține necondiționat.Păi cum să nu-l susțină, când Hagi absoarbe toate reproșurile?! Iar el, Burleanu, poate sta în carapace, nederanjat.
Sigur că există și o gură de aerisire a situației. ”Abordarea FRF este că trebuie să fie în prim-plan jucătorii și antrenorii”. Adică să vorbească ei, jucătorii sau antrenorii, iar Federația să tacă. Dar totul miroase a tocană demagogică.
La calificarea pentru CE 2024 sau la momentul 2019 al lotului de tineret se țopăia laolaltă, se bea șampanie prin vestiare. Se ieșea la rampă impetuos sau lăudăros, ideologul Vasile Dâncu închina veritabile ode. Atunci abordarea FRF nu mai era că trebuie să fie în prim-plan jucătorii și antrenorii? Sau aceștia trebuie să fie în prim-plan doar la eșecuri?
Oricum, vina Federației față de ultimele rezultate dezastruoase e minimă, ba chiar inexistentă, în viziunea prezidentului, ba s-au făcut erori de abordare a meciurilor din Liga Națiunilor (oare strategia selecționerului nu trebuia avizată de FRF?), ba responsabilitatea e la cluburi, care nu se preocupă îndeajuns de creșterea tinerilor jucători.
Așadar, selecționerul greșește stategia, cuburile nu cresc jucători, singura deasupra oricărei culpe e Federația. Ea ne spune că fotbalul nostru face parte din elita europeană, iar noi nu înțelegem cum naiba de elita asta în care ne aflăm ia bătăile pe care le ia și se face de râs la toate nivelurile! Suntem noi mai grei de cap, asta e!
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Incendiu într-o școală din Drobeta-Turnu Severin
- de editie.ro
- 27 Februarie 2026

