La uşa adăpostului, o prezenţă greu de spus dacă e femeie sau bărbat, cu o tuse supărătoare. Trage cu sete dintr-o ţigară. „Aţi schimbat ţigările, ce s-antâmplat?“, încerci să închegi o conversaţie. „Eeh, e de la boală, am luat şi antibiotic, e mai grav, nu mi-a trecut, mă lupt cu ea!“, vine răspunsul şi odată cu el şi convingerea că e vorba despre o femeie. Termină ţigara repede şi se întoarce în camera deja supraaglomerată, cu patru sau şase paturi suprapuse, unde lumina s-a stins şi fiecare încearcă să lupte cu gândurile proprii.
Uşa camerei alăturate se întredeschide şi ea şi se iţeşte un cap ciufulit, să vadă ce se întâmplă. În holul central încă sunt asistentul medical al centrului, angajata care îi primeşte şi le dă ceaiul şi gustarea şi agentul de pază, singurul cu care vor rămâne după ora 22,00. „Aici sunt cei mai recalcitranţi“, vin lămuririle.
Cauţi poveşti, cauţi să-nţelegi de ce au ajuns unde-au ajuns oamenii de-aici şi cât de greu le-ar fi să se-ntoarcă „printre noi“. E greu să obţii astfel de informaţii după o zi în care fiecare s-a apărat de realitate cu ce şi-a permis, cert este că nu prea mai sunt coerenţi.
„I s-a pus pe mine şi m-a alungat, dacă vreţi să mă-nţelegeţi!“
Marian are, spune el, 34 de ani şi ziua poate fi văzut în zona Piaţa Zahana, unde munceşte zi de zi şi-şi câştigă banii de la comercianţii care au nevoie de cineva să le care marfa şi să le cureţe tarabele. „E cuminte, munceşte, nu face scandal!“, confirmă oficialii centrului temporar de noapte. E pentru a treia noapte în centru, dar de obicei îşi petrece nopţile într-o Dacia părăsită.
„A trecut patrula şi mi-a spus că să aştept, că vine să mă ia şi să mă ducă. Stau după ei şi mor de frig!“, încearcă bărbatul, care tot adus de poliţia locală a ajuns în centru, să lege cuvinte cu sens.
A terminat unsprezece clase, spune bărbatul, ajuns în Olt după ce şcoala gimnazială a absolvit-o prin Moldova, judeţul Vaslui. Calificarea lui e de îngrijitor de animale, însă n-a lucrat. În judeţ a stat prin centrele de îngrijire de la Fălcoiu, Şopârliţa şi Cezieni şi nici astăzi nu ştie de ce a fost alungat. „I s-a pus pe mine şi m-a alungat, dacă vreţi să mă-nţelegeţi!. Acuma, dacă vreţi, doar dacă vreţi să m-ajutaţi, să stau şi eu în cămin, că nu fac rău, nu bat, nu înjur, mă ştie lumea...“, începe să repete obsesiv bărbatul, care spune că a mai stat, ocazional, şi în căminul de bătrâni din Slatina.
Nu durează mult şi dispoziţia i se schimbă categoric: „Gata, am zis gata!. Toţi, şi voi de la ziar, şi oamenii ăia care m-au dat afară, toţi luaţi o grămadă de bani pe spinarea noastră, ştiu, vă interesează..., nu ştiu ce vă interesează!“, se supără bărbatul şi se întoarce în cameră.
„Am venit că n-am curent, n-am...“
Din camera „recalcitranţilor“ tot iese şi intră Ion, un bărbat de 42 de ani, pe care la o primă vedere nu l-ai crede chiar om al străzii. A venit din „Şerpărie“, locul rău-famat din cartierul Steaua. Are acolo o cameră, fără curent, fără încălzire. De fel e din Spineni, unde familia „a fost odată şi nu mai este“. În Slatina mai are două surori, cu familie, cu casele lor.
A avut şi el familie, dar soţia a luat copila de 7 ani şi a plecat în Italia. Povesteşte şi-i dau lacrimile, mai de emoţie, mai de alcool... A terminat, spune, douăsprezece clase, are calificare de mecanic. A şi lucrat, pe ici-pe colo, dar nu s-a legat mare lucru. N-are un angajament permanent şi nici şanse să găsească. Toţi se plâng, de altfel, că lipsa documentelor de identitate le taie orice şansă. Nu pot să-şi facă buletin pentru că n-au locuinţă, nu pot să lucreze legal pentru că n-au carte de identitate...
„Ce faci, bă, Adidas, ai ajuns?“
Tonul se schimbă când apare „Adidas“, un bărbat de 62 de ani, după spusele lui, mai tot timpul vesel, nu doar acum, că e aproape 22,00 şi a avut cu ce să se-nveselească toată ziua. Spune că e din Deleni, comuna Teslui, dar a trecut atât de mul de când a plecat de-acasă, că nu mai are rost să-şi bată capul. „Aşa, cum mă vedeţi, am lucrat în Irak, să ştiţi!“, spune bărbatul, care la scurt timp de la intrarea în centru, după ce personalul îl întâmpină vesel – „Ce faci, bă, Adidas, ai ajuns?“ - îşiscoate haina groasă şi se aşează să i se măsoare tensiunea arterială. Se pune pe vorbit, însă greu te dumireşti dacă nu-l cunoşti şi nu i-ai mai auzit poveştile.
„Fiecare are aici o poveste, dar dacă-i întrebi de zece ori, de fiecare dată e alta. E ca-n „Filantropica“, toţi încearcă să smulgă o lacrimă“, şopteşte unul dintre angajaţii centrului. „Adidas“ nu-şi bate prea mult capul. Zâmbeşte în faţa aparatului de fotografiat şi întreabă, repede, unde are şi el un loc. „La ăştia, aici, dar, vezi, să te-nţelegi cu ei!“. „Da’ ce-am eu cu ei să nu mă-nţeleg!?“, spune la fel de vesel bărbatul mărunţel, care şi porneşte spre cameră. A sărit peste duş, de altfel nici nu pare un împătimit al igienei.
Cei care vor, pot să-şi spele şi hainele la centrul de igienă deschis, în mod obişnuit, pentru asistaţii social
„Să ştiţi că unii dintre ei intră la duş, se spală, le-am dat săpun, îşi spală hainele, sunt pe calorifer la uscat. Femeia le-a spălat de mână, avea câteva, n-am putut porni maşina, pentru că sunt din astea profesionale, spală 10 kilograme odată. Care vrea, care nu... Dimineaţă trebuie să plece, pentru că noi facem, curat, dezinfectăm şi deschidem pentru cei care vin să-şi facă baie şi să-şi spele hainele, e flux continuu, ce să-i faci“, explică angajata Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială.
Şi ai putea crede că la marginea oraşului nu vine nimeni, cine să bată atâta drum. „Vă înşelaţi! Am avut înainte de Crăciun şi Revelion şi peste 50 pe zi. Veneau câte patru, cu taxiul, că plăteau de fiecare cât biletul la autobuz. Fac baie, îşi bagă rufele la spălat şi pleacă acasă“, vin alte lămuriri.
Se face 22,00, lumina în camere s-a stins, în afara agentului de pază ceilalţi lucrători şi-au încheiat programul, pleacă acasă. „Boschetarii“ îşi mai scot câte o haină, pe măsură ce se încălzesc, îşi mai povestesc una-alta şi adorm. Se vor trezi devreme, întrebându-se către ce să pornească. Deocamdată nu iau în calcul că dacă vremea „se-nmoaie“ nici aici nu mai găsesc un pat cald.
