Sponsor oficial al
Un bărbat din Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor calificat, după ce a încercat să își omoare fratele și tatăl.
Bărbatul beat i-a lovit pe cei doi cu mașina, i-a urmărit pe trotuar, iar după câteva tentative a rămas suspendat cu autoturismul pe bordură.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat pentru tentativă la omor calificat asupra a doi membrii de familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Joi, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat până acum a reieșit că, miercuri după-amiaza, pe fondul unui conflict preexistent, bărbatul i-a lovit intenţionat pe tatăl şi fratele său cu autoturismul, condus sub influenţa băuturilor alcoolice, pătrunzând pe contrasens, unde se aflau aceştia.
După ce cei doi s-au ridicat şi s-au refugiat pe trotuar, șoferul a încercat în continuare, în mod repetat, să-i lovească în aceeaşi manieră, pătrunzând cu intenţie cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar. A rămas în cele din urmă „suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


