Sponsor oficial al
Ne-am luat așa un avânt cu pensiile, dar o parte din banii pentru bătrânețe au fost sifonați încă de când eram tineri.
În 2004, a fost impus un Caritas la puterea a cincea. Potrivit legii 411, persoanele active sub 35 de ani erau obligate să adere la un fond de pensii private obligatorii.
În SUA, Germania sau Franța, aceste fonduri de pensii aveau caracter facultativ. Nu-și permitea nimeni să-ți încalce dreptul la liberă asociere pe banii tăi. Din 2007 până în 2012, s-au încasat două miliarde de euro. Firmele care au gestionat banii erau în număr de nouă și aveau un capital social de toată jena - 20.000 de euro. Adevăratele tunuri se dau cu acte normative.
În Ungaria (integral), Slovacia si Polonia (parțial), această japcă a fost stopată, atunci când Guvernele au naționalizat o parte din fonduri. Dacă naționalizezi ești considerat comunist. Corect. Dar dacă încurajezi frauda, ce ești? Om din sistem care profită de capitalism.
Vorbim despre pensii majorate, dar nu se vor bucura de ele decât cei pentru care a fost scornită toată aceasta morișcă de calcule imposibile. La televizor ni se prezintă niste cearșafuri cu cifre, niște ecuații pe care nu le-ar rezolva nici Moisil, Ion Barbu sau Nicușor Dan (după ce a venit din concediul făcut în Turcia). Realitatea din teren, în schimb, e simplă. Un inginer iese la pensie, la 65 de ani, cu 2000 - 3000 de lei. Avem milițieni care s-au oprit după 20 de ani de muncă (au în jur de 45 de ani) și s-au pensionat cu 8000 de lei.
E valabil si pentru apeviști, dar aceștia au merite deosebite. Exact ca în „Moș Teacă”. „Recruții lui ori dezertau, ori mureau, dar ieșeau adevarați soldați. (...) Bun camarad, Moș Teacă nu bea decât împreună cu camarazii și nu-i pâra decât dacă cerea colonelul".
Iar cea mai jenibilă vrăjeală e aia legată de „contributivitate” - idiot cuvânt. „Io am contribuit cu..." Cu ce ai contribuit, dacă n-ai produs nimic, fiind angajat într-un sector de stat falimentar? Un om de afaceri a riscat, a muncit, a fost amendat și umilit de stat. A și gresit, e drept. Nu s-a făcut apevist de birou.
Distribuie articolul:
Mă tem de ce ne va aduce războiul
1 Septembrie 2024Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
ODISEEA FRF (II)
- de Andrei Craioveanu
- 30 Iulie 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024