Sponsor oficial al
Banca Națională a României a lansat, pe 28 aprilie 2025, proiectul Economic@BNR, o platformă dedicată cercetării, dezbaterii și educației economice.
Inițiativa, coordonată de viceguvernatorul Cosmin Marinescu, urmărește să aducă în atenția publicului teme economice relevante, într-un context tot mai complex și provocator.
„Prin proiectul Economic@BNR, Banca Națională a României își propune o implicare proactivă în comunicarea, atât către publicul nespecialist, cât și în sfera deciziei de politică economică, a principalelor coordonate ale evoluțiilor, progreselor, riscurilor și vulnerabilităților specifice economiei românești și contextului european și internațional în care aceasta funcționează.
Sub sigla Economic@BNR vor fi lansate analize și studii tematice, iar subiecte de interes și evoluții relevante vor putea fi dezbătute și aprofundate, împreună cu specialiștii BNR, în cadrul unor evenimente tematice de tip conferințe, prezentări, mese rotunde, ateliere de educație financiară”, potrivit comunicatului.
Primul studiu lansat, „România Europeană – evoluții, progrese, provocări”, analizează peste 100 de indicatori economici și sociali, micro și macroeconomici, cantitativi și calitativi, structurali și sectoriali, de performanță și de rezultat. Indicatorii analizați arată cum a evoluat România în cei 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană. Printre concluzii se numără:
„- România a înregistrat cea mai rapidă convergență reală dintre țările UE, nivelul curent al PIB/loc. la paritatea puterii de cumpărare fiind de peste 75% față de media Zonei euro, în contextul în care creșterea economică s-a situat în general peste media UE;
- Ponderea comerțului internațional al României în activitatea economică a înregistrat tendințe ascendente, cu un vizibil și consistent ritm de creștere al exporturilor de tehnologie medie și înaltă, pe fondul investițiilor destinate modernizării economiei;
- Investițiile străine directe, majoritatea provenind, în special în industrie, sectorul bancar, comerț și servicii, din țările europene, au contribuit substanțial la crearea de locuri de muncă, integrarea avansului tehnologic și creșterea productivității;
- Reducerea progresivă a ponderii economiei informale în PIB a permis îmbunătățirea condițiilor de muncă și a facilitat accesul populației la mai multe surse de finanțare;
- Sectorul bancar românesc a continuat să își îmbunătățească reziliența la șocuri și capacitatea de finanțare a economiei, atât solvabilitatea cât și lichiditatea fiind situate consistent peste valorile medii ale Uniunii Europene;
- În domeniul energiei, România beneficiază de avantaje competitive majore în plan regional, prin cel mai redus grad de dependență energetică regională, înregistrând progrese considerabile din perspectiva eficienței utilizării surselor de energie primară;
- Cu un beneficiu net total pentru România de aproximativ 70 miliarde euro, fondurile europene continuă să finanțeze investiții majore în modernizarea economiei și reforme necesare creșterii calității guvernanței și a politicilor publice”, potrivit comunicatului.
„Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a fost un pas crucial, ce a influențat considerabil traiectoria de dezvoltare a țării. Progresele importante în plan economic, social și instituțional, din ultimele decenii, arată că România a navigat destul de bine printre oportunitățile și provocările apartenenței la Uniune. Continuarea parcursului de modernizare și gestionarea adecvată a riscurilor și provocărilor curente implică, în anii următori, un salt calitativ în planul politicilor publice și al guvernanței economice” a menționat Cosmin Marinescu viceguvernatorul BNR.
Distribuie articolul:
Cine moștenește Craiova de la Olguța?
29 Aprilie 2025Alte articole
Papa Francisc a murit
- de editie.ro
- 21 Aprilie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024