Sponsor oficial al
Minune? Prea puțin. Miracol? Nici atât.
Pentru Ilie Balaci niciun cuvânt nu ajunge. Balaci nu se poate rosti în metafore.
Așa cum Dumnezeu e pentru creștinul adevărat, tot așa a fost Ilie pentru oltenii lui. Dincolo de el nu mai era nimic, pentru că în el era cuprins întregul univers al fotbalului nostru.
Îmi e greu să scriu. Cel mai greu material din câte am scris...
Aș vrea să spun „unic", dar ar fi de prisos — fiindcă însăși existența lui a fost definiția unicității.
Aș vrea să-l plâng, dar mă opresc: cine sunt eu să plâng pe cel care ne-a purtat pe toți în lacrimile lui nerostite?
Noi am primit de la el ceva mai mult decât bucurie: am primit respect. Respectul care înnobilează și cel mai umil suporter.
Ilie Balaci a fosta fost principiul si doar pentru că trebuia să poarte un nume, vorba lui Eminescu,a fost botezat ILIE. Dincolo de înțelesurile noastre. Dincolo de lumea meschină a intereselor.
El a trăit pentru o singură Craiovă. Și lângă ea a murit.
Nimic din ce i-a ademenit pe alții nu l-a clintit. Pentru el, credința în culorile alb-albastre a fost un legământ sacru, mai tare decât oricare tentație.
El nu a fost doar un fotbalist, a fost cântecul tribunei, suflarea Olteniei, flacăra din ochii unui copil care prinde pentru prima dată mingea.
Când alerga, nu călca pământul: pământul îl purta. Când dribla, nu făcea scheme: desena în univers. Când marca, nu era gol: era revelație.
Moartea lui nu e o înfrângere, ci o durere cosmică: ca și cum s-ar fi stins soarele, iar noi am rămas rătăciți în întuneric.
Dar chiar și așa, Ilie Balaci nu a murit.
S-a mutat în inimile noastre. Trăiește în cântecul peluzelor, în amintirea fiecărui gol, în amurgul fiecărui stadion.
Și totuși, într-un fel tainic, el e mereu aici. Pentru cine îl vrea și mai ales pentru cine îl merită.
