Sponsor oficial al
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a declanşat o anchetă la Penitenciarul Craiova în legătură cu împrejurările în care a avut loc decesul unui deţinut.
Ancheta vizează posibila nerespectare a art. 22 din Constituţia României privind încălcarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică", informează un comunicat al Avocatului Poporului remis joi AGERPRES.
Ancheta se desfăşoară după apariţia în presa locală a unor articole care prezintă cazul unui deţinut în vârstă de 36 de ani, aflat în Penitenciarul Craiova, căruia i s-a făcut rău în cursul zilei de 7 septembrie, a fost transportat cu o ambulanţă la spital, iar în dimineaţa zilei de 8 septembrie, în jurul orei 7,10, a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Craiova.
Potrivit relatărilor din cotidianul "Cuvântul Libertăţi", "deţinutul nu era un model, întrucât mai ajunsese la spital anterior, după ce se automutilase, bătându-şi cuie în cap, însă de această dată nu se ştie de ce i-a venit rău".
Distribuie articolul:
Alte articole
ALERTĂ! Milioane de români riscă închisoarea!
- de
- 8 Septembrie 2015
Ce conţine, de fapt, pateul de ficat din comerţ
- de
- 8 Septembrie 2015

