Sponsor oficial al
Sport
Echipa feminină de handbal SCM Craiova a pierdut miercuri seara, ultimul meci oficial din 2014. După 11 succese la rând în Liga Naţională, sportivele din Bănie au fost depăşite, cu scorul de 24-17, de Corona Braşov.
Tehnicianul Aurelian Roşca a utilizat următoarele jucătoare: Munteanu, Paşca – Pârvuţ (2 goluri), Eidem (7), Apipie (5), Lazarin, Zamfirescu (1), Tănăsie (1), Şelaru, Georgescu, Florica, Ianaşi (1), Tomescu, Cioaric.
La finalul partidei, antrenorul Aurelian Roşca s-a arătat dezamăgit de numărul mare de ratări al formaţiei sale.
Dacă nu introduci mingea în poartă, nu ai cum să câştigi. Aşa s-a întâmplat cu noi astăzi. Este diferenţă mare între obiectivele celor două echipe, iar noi, s-a văzut, avem multe jucătoare tinere. Felicit echipa gazdă, pentru jocul prestat şi pentru victorie.
A punctat Roşca
Tehnicianul gazdelor, craioveanul Bogdan Burcea a fost mulţumit, per ansamblu, de prestaţia elevelor sale.
Am intrat mai greu în meci, dar fetele au reuşit să încheie bine partida. Scorul putea fi şi mai elocvent, ne-am apărat extrem de bine, însă în jur de15 minute, ne-am mişcat greoi, în faza de atac poziţional, dar ne-am revenit şi am demonstrat că putem alerga până în ultimul minut.
A spus Bogdan Burcea
În ciuda eşecului, SCM Craiova a încheiat anul pe locul 2, cu 33 de puncte.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Ford dă afară 680 de angajaţi de la Craiova
- de
- 20 Noiembrie 2014
Pe votul curat, IOHANNIS A CÂŞTIGAT DETAŞAT
- de
- 24 Noiembrie 2014
Mitică Dragomir, trimis în judecată
- de
- 19 Noiembrie 2014
Accident cu persoană decedată, pe DN 64
- de
- 17 Noiembrie 2014
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
Acţiunile preventive ale poliţiştilor rutieri continuă
- de
- 5 Noiembrie 2014
DOVADA NEVINOVĂŢIEI LUI ADRIAN MITITELU
- de
- 30 Octombrie 2014
Adrian Mititelu - trimis în judecată de DIICOT
- de
- 29 Octombrie 2014
Poliţia gorjeană anchetează moartea unui bebeluş
- de
- 29 Octombrie 2014
Olguţa a pierdut Craiova
- de
- 24 Noiembrie 2014

