Sponsor oficial al
Administratorul unei firme din Giurgiu şi o laborantă de la SC Cargill Podari au fost arestaţi preventiv, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru înşelăciune după ce s-a stabilit că, împreună cu un alt bărbat din Podari, au prejudiciat firma doljeană cu peste 2,2 milioane de lei. Al treilea inculpat din dosar este fugit de la domiciliu. Femeia a atestat în mod nereal livrări fictive de floarea-soarelui, transportul fiind plătit societăţii din Giurgiu, toată operaţiunea fiind acoperită cu acte false. Cei doi arestaţi au făcut recurs, care se judecă miercuri la Curtea de Apel Craiova.
În urma cercetărilor efectuate împreună cu poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Dolj, procurorii Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au anunţat că au solicitat, vineri, Tribunalului Dolj, arestarea preventivă a inculpaţilor Marius Cristian Ţîntu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, Ramona Ştefania Toader (fostă Nedeianu), cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, şi Ionel Laurenţiu Sima, cercetat pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată. Magistraţii Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor şi au dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele inculpaţilor Ţînţu Marius Cristian şi Toader (fostă Nedeianu) Ramona Ştefania, iar cu privire la Sima au disjuns propunerea de arestare preventivă pentru realizarea procedurii de citare cu acesta, întrucât s-a sustras urmăririi penale, fixându-se termen pentru soluţionarea propunerii la data de 11.09.2013.
Din referatul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a rezultat că “în anul 2012 Marius Cristian Ţînţu, în calitate de administrator în fapt al SC Prior Autoprest PMI SRL Giurgiu, a hotărât să inducă în eroare reprezentanţii SC Cargill Oils SA şi SC Cargill Agricultura SRL şi să obţină astfel sume de bani necuvenite, scop în care a luat legătura cu numita Toader Ramona, laborantă la SC Cargill Oils SA - punct de lucru Podari, judeţul Dolj, pe care a convins-o să ateste aprovizionări nereale de seminţe de floarea-soarelui de la furnizorul SC Keda Servicii SRL Bucureşti, care au fost achitate de către SC Cargill Agricultura SRL, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 2.257.754 lei. Inculpatul Ţînţu Marius Cristian a planificat un circuit al actelor justificative şi al banilor plătiţi pentru transporturile fictive de marfă care să nu permită identificarea persoanei sale în activitatea de prejudiciere a firmei SC Cargill Agricultura SRL şi, în eventualitatea în care s-ar fi constatat la un moment dat nereguli de către această din urmă societate, să se evidenţieze doar implicarea inculpatei Toader Ramona”, după cum au comunicat, ieri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.Toader şi Ţîntu au declarat, vineri, recurs împotriva arestării preventive, recurs ce se va judeca miercuri, la Curtea de Apel Craiova. Cel puţin până atunci, cei doi rămân în arestul IPJ Dolj, iar poliţiştii îl caută pe fugar.
Distribuie articolul:
În Mehedinţi rata somajului a sărit de 8 la sută
10 Septembrie 2013Alte articole
Olguţa Vasilescu şi Adrian Andrici, atac mafiot la adresa Universităţii Craiova
- de
- 11 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu spune că e ascultată, SRI o contrazice
- de
- 6 Septembrie 2013
În centrul Craiovei, excremente umane ca într-un WC de gară
- de
- 3 Septembrie 2013
«Ruşine, USL!»
- de
- 2 Septembrie 2013
A murit puiul de leu de la Zoo Craiova
- de
- 30 August 2013
Acuzatii grave aduse Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare
- de
- 26 August 2013
Comandorul Relu Cojocaru, erou al Craiovei
- de
- 28 August 2013
Regele romilor, un bărbat din Băileşti
- de
- 19 August 2013
Paznicul şi mecanicul din Primăria Caraula, bătuţi în timpul serviciului
- de
- 16 August 2013
Moartea lui Florin Piturca, subiect de ancheta în presa din Grecia
- de
- 14 August 2013

