Sponsor oficial al
Un angajat al Complexului Energetic Oltenia, în vârstă de 51 de ani, a fost găsit inconștient, azi-noapte, în vestiarul Carierei Tismana din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Echipele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Tragedia s-a întâmplat la sfârșitului schimbului al II-lea.
„În data de 04.06.2024, după terminarea programului de lucru al schimbului II, în jurul orei 23:30, în vestiarul Sectorului Tismana din cadrul UMC Rovinari, un salariat în vârstă de 51 de ani a fost găsit inconștient. Evenimentul a fost imediat raportat organelor abilitate pentru a fi demarate investigațiile necesare în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii acestuia. Echipele de intervenție sosite la fața locului au confirmat, din păcate, decesul salariatului. Conducerea și colectivul CE Oltenia își exprimă profundul regret față de acest tragic eveniment. Suntem alături de familia îndurerată și le transmitem sincere condoleanțe în aceste momente dificile. Societatea va respecta în totalitate prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM) aplicabile în astfel de situații, oferind sprijinul necesar familiei afectate” arată reprezentanții Complexului Energetic Oltenia într-un comunicat de presă remis miercuri.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


