Sponsor oficial al
Andrei Baciu anunță că demisionează din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală. De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților. Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala. Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați”, a scris, luni, pe Facebook, Andrei Baciu.
Andrei Baciu, care ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, ar fi implicat în „dosarul vaccinurilor”.
El ar fi săvârșit aceleași fapte ca Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar pentru el nu a fost cerută ridicarea imunității, pentru că nu beneficiază de ea, arată referatul DNA citat pe surse de G4Media.
Baciu urmează să meargă, luni, la ora 10:00, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, după ce a primit o citație de la procurorii DNA.
Distribuie articolul:
Alte articole
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019