Sponsor oficial al
Hidroelectrica a fost amendată cu suma de 400.000 de lei, de către ANRE, în contextul numeroaselor sesizări și reclamații legate de la „comportamentul comercial al furnizorului de energie electrică”.
ANRE anunță că a dispus la începutul anului o amplă acțiune de control la Hidroelectrica, în urma căruia s-au constatat mai multe nereguli, printre care neemiterea facturilor aferente cantităților de energie electrică furnizate celor 482.638 de clienți finali din portofoliu, pentru fiecare perioadă de facturare și în intervalul de timp prevăzut în contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu aceștia, netransmiterea sau întârzierea în transmiterea răspunsurilor la solicitările adresate de clienți sau neîncheierea sau nerespectarea termenului de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice după acceptarea condițiilor de furnizare și transmiterea documentației necesare de către client.
Hidroelectrica a primit amenda maximă, în valoare de 400.000 lei, reprezentând dublul maximului prevăzut de lege.
„Fac precizarea că, în cursul anului 2022, ANRE a urmărit constant activitatea SPEEH Hidroelectrica SA, furnizorului fiindu-i aplicate un număr de 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare. Vom continua să monitorizăm comportamentul tuturor furnizorilor de energie electrică și gaze naturale în relația cu clienții finali pentru a ne asigura că drepturile lor vor fi respectate”, transmite ANRE într-un comunicat de presă.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020