Sponsor oficial al
După o pauză în care se vede că s-a lucrat, au început să curgă noutăţi dinspre echipa de handbal feminin. Ieri, printr-un comunicat remis mediei locale, conducerea echipei de handbal a anunţat starea noilor achiziţii.
Astfel, conducerea SCM a parafat înţelegerile cu cinci dintre componentele echipei. Pentru sezonul 2013 - 2014 şi-au dat acordul pentru a juca la echipa craioveană Nicoleta Dincă (extremă stânga), Adriana Croitoru, Alexandra Haşegan (pivot), Ionica Munteanu (portar) şi Roxana Han Gatzel (centru). Tot de ieri, staff-ul tehnic a fost completat cu Gabriel Bârcină, care va fi antrenor secund.
Sunt mulţumită de faptul că proiectul meu şi al clubului, în ceea ce priveşte echipa de handbal feminin, prinde contur. Suntem la momentul în care formăm lotul pentru noul sezon şi sunt convinsă că, până la startul pregătirilor, la începutul lunii viitoare, vom avea lotul definitivat.
Carmen Amariei
La rândul său, directorul clubului, Bogdan Bălan, a spus:
Am ajuns la înţelegere cu mai multe jucătoare propuse de conducerea tehnică a echipei, sportive care îşi doresc să reprezinte clubul nostru. Sunt convins că soluţiile alese de banca tehnică îşi vor arăta roadele în sezonul competiţional. Dorim ca lotul de handbal feminin să fie definitivat până la finalul acestei luni, pentru ca banca tehnică să aibă la dispoziţie toate sportivele încă de la prima reuniune, care va avea loc la începutul lunii iulie.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Şefii FRF, acuzaţi de abuz în cazul dezafilierii «U» Craiova
- de
- 17 Iunie 2013
«Tătuţu’» afacerilor din Olt, la judecată
- de
- 16 Iunie 2013
Craioveanul cu plantaţia de canabis a scapat ieftin
- de
- 9 Iunie 2013
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013
A băgat mâna în banii locatarilor
- de
- 3 Iunie 2013
Patron de şcoală de şoferi condamnat pentru trafic de influenţă
- de
- 3 Iunie 2013
Lili Schutz, 12 ani de închisoare cu executare
- de
- 28 Mai 2013
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013

