Sponsor oficial al
În cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul din strada Gheorghe Doja, prefectul de Dolj, Marius Deca, a prezentat deciziile de numire în funcţie a noii conduceri a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj. Astfel, noile mandate de execuţie de la nivelul instituţiei publice amintite vor fi ocupate de Alina Ionescu, care a promovat concursul organizat săptămâna trecută şi va fi director executiv, şi de Marius Toma, care, tot în urma unui concurs, va asigura conducerea instituţiei din postura de director executiv adjunct.
Mă bucur că sunt aici pentru a promova sportul. Când vorbesc despre sportul doljean, am o mare stare de satisfacţie. Am practicat sport şi vreau să-i felicit pe cei implicaţi în această activitate pentru ceea ce fac. Îmi doresc ca Alina Ionescu şi Marius Toma să facă ceea ce şi-au propus. Este o echipă tânără, cred că cea mai tânără de la nivelul instituţiei prefectului, şi va avea ambiţii mari. Sportul este o activitate care ne mai face să uităm de perioada de criză pe care o traversăm şi care parcă nu se mai termină.
Marius Deca, prefectul de Dolj
Ca la fiecare numire, cei doi nu au făcut rabat de la declaraţii care să cuprindă ambiţioase planuri. Astfel, Alina Ionescu, ne-a încredinţat că uşa biroului său va fi deschisă în permanenţă tuturor.
Nu sunt din sfera sportului de performanţă. Mă voi baza pe sprijinul colegilor de la Biroul sport şi pe cel al lui Marius Toma. Vom încerca să sprijinim cât putem legal sportul de performanţă. Încercăm să sprijinim structurile sportive prin pârghiile pe care le avem, pentru a-şi desfăşura cât mai bine activitatea. Nu o să uităm nici sportul de masă. Cred că o să avem o colaborare foarte bună cu Inspectoratul Şcolar. De asemenea, vrem să promovăm noi programe pentru tineri. Toţi cei care vor avea nevoie de sprijin îl vor găsi la noi.
Alina Ionescu
Pe aceeaşi linie au fost şi declaraţiile lui Marius Toma, obişnuit deja cu astfel de numiri, după ce a ocupat în ultimii ani funcţiile de adjunct sau de “plin” al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj.
De unde bani?
Declaraţiile proaspeţilor directori ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret sunt ok, nu asta e problema. Până la urmă, ce ar fi trebuit să declare într-o astfel de situaţie? Înţelegem că, în perioada următoare, sportul şi nu numai vor înflori din nou în Dolj şi Craiova. Întrebarea este cu ce bani. Din câte se ştie, structura în cauză este una patronată de stat, iar fondurile sunt limitate.
Probabil că directorul executiv al DJST făcea referire în declaraţiile sale ambiţioase la atragerea de fonduri din surse private. Ne-am dori să fie aşa, pentru că sportul craiovean este în mare suferinţă. Şi dacă tot e vremea schimbărilor, poate tânăra directoare va face şi o demonstraţie de manageriat, pentru că este un capitol la care sportul craiovean, dominat de interese de grup, dar şi proprii, are mare lipsuri. Apariţia Sălii Polivalente şi ultimele rezultate a două echipe de club nu trebuie să ne îmbete cu apă rece. În rest, cu foarte mici excepţii, ne îndreptăm spre josul clasamentelor naţionale, ca să nu mai vorbim despre cele internaţionale. În perioada următoare o să se poată observa ce are de gând şi Alina Ionescu.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VIDEO / Iulian Siclitaru, prins de poliţişti
- de
- 1 Aprilie 2013
Doi tineri, omorâţi pe o trecere de pietoni din Bănie
- de
- 31 Martie 2013
Victimelor le rupeau mâinile sau le striveau degetele cu ciocanul
- de
- 27 Martie 2013
VIDEO / O parte dintre migranţi au ajuns cerşetori în Los Angeles
- de
- 26 Martie 2013
VIDEO / Liceul din Strehaia, ring de păruială între două eleve
- de
- 25 Martie 2013
VIDEO / Purtare vulgară şi palme peste faţă
- de
- 24 Martie 2013
Valeriu Zgonea: «Poate-l schimbă cineva pe Piţurcă»
- de
- 23 Martie 2013
VIDEO / Scene hardcore la Liceul «Henri Coandă»
- de
- 21 Martie 2013

