Sponsor oficial al
Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi a organizat un eveniment interactiv sub egida „Aceeaşi lume şi totuşi diferită!”în cadrul căruia copiii de la Centrul de zi pentru copilul autist au participat împreună cu micuţii de la Grădiniţa nr. 19 şi Grădiniţa nr. 7 din Drobeta-Turnu Severin la acţiuni şi jocuri comune ce au avut ca scop dezvoltarea abilităţii copiilor cu autism de a socializa, obligatorie şi extrem de utilă, în special în momentul în care copiii cu tulburări de spectrul autist ajung la grădiniţă sau la şcoală. Sub atenta supraveghere a specialiştilor şi a voluntarilor de la Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica copiii au petrecut câteva ore de poveste, timp în care au îmbinat activităţile ludice cu cele creative.
Totul s-a desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare, iar surpriza cea mare au fost prăjiturile care au fost pregătite special pentru ei şi cadourile primite din partea micuţilor de la Grădiniţa nr. 7. Specialiştii Centrului de zi pentru copilul cu autism au distribuit baloane albastre şi pliante cetăţenilor din Drobeta-Turnu Severin cu scopul de a sensibiliza opinia publică asupra problematicii autismului precum şi pentru a creşte gradul de acceptare în cadrul societăţii a copiilor cu tulburări de spectrul autist.
Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, domnul Valentin Popescu doreşte ca prin astfel de acţiuni să se creeze punţi de legătură şi prietenii între grupurile de copii care să faciliteze pe viitor o mai bună integrare în şcoală şi societate a copilului cu tulburări de spectru autist şi să se conştientizeze că şi ei sunt copii, cu toate că sunt altfel.
A declarat ofiţer de presă de la DGASPCMehedinţi , Dana Ariciu
Distribuie articolul:
Alte articole
Primul autobuz electric testat în Slatina
- de
- 7 Aprilie 2015
Şomajul, în creştere uşoară
- de
- 7 Aprilie 2015
Brigada 2 Infanterie „Rovine” se înscrie în programul “Şcoala altfel”
- de
- 7 Aprilie 2015
Locatarii către administrator: Ne vrem banii înapoi
- de
- 6 Aprilie 2015
Protest la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova
- de
- 6 Aprilie 2015
Istorie, Cultură şi Sport la Competiţia Tinereţii
- de
- 6 Aprilie 2015
Armed Recordings caută solistă
- de
- 6 Aprilie 2015
Batalionul 26 Infanterie “NEAGOE BASARAB”, 135 de ani de la înfiinţare
- de
- 6 Aprilie 2015
Jandarmeria Română, la ceas aniversar
- de
- 6 Aprilie 2015
Drum blocat, rută ocolitoare
- de
- 6 Aprilie 2015

