Sponsor oficial al
Angajaţii Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova vor protesta miercuri, timp de două ore, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de salarizarea actuală. Săptămână trecută a avut loc ultima şedinţă la CRTS şi s-a stabilit ca greva de avertisment să aiba loc în data de 8 aprilie între orele 9 - 11.
S-a stabilit greva de avertisment în data de 8 aprilie între 9-11, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova . Am trimis adrese la prefect, la ministru, la Cartel-Alfa, am anunţat toate autorităţile. Am înştiinţat atât pe linie sindicală forurile superioare cât şi autorităţile statului, începând de la Instituţia Prefectului până la ministrul Sănătăţii.
A declarat Ion Cotojman, preşedintele FS Hipocrat
Conducerea CRTS Craiova spune că nu se ştie încă cine va participa la grevă, dar speră că lucrurile se vor rezolva cu bine.
Deocamdată suntem încă în propunerea de noi soluţii. Deocamdată nu pot să zic nimic. Încă mai încercăm să găsim soluţii. Dumnezeu ne va da înţelepciunea necesară să depăşim aceste momente şi vom reuşi, eu sper că vom reuşi.
A spus Sevastiana Bran, directorul CRTS Craiova
Distribuie articolul:
Alte articole
Istorie, Cultură şi Sport la Competiţia Tinereţii
- de
- 6 Aprilie 2015
Armed Recordings caută solistă
- de
- 6 Aprilie 2015
Batalionul 26 Infanterie “NEAGOE BASARAB”, 135 de ani de la înfiinţare
- de
- 6 Aprilie 2015
Jandarmeria Română, la ceas aniversar
- de
- 6 Aprilie 2015
Drum blocat, rută ocolitoare
- de
- 6 Aprilie 2015
Daruri de Paşti pentru copii sărmani
- de
- 6 Aprilie 2015
Fostul baron, Duicu Adrian, ar putea scăpa de arest
- de
- 6 Aprilie 2015
Şcoala altfel, la Ludotecă
- de
- 6 Aprilie 2015
Gunoiul din Dolj, al nimănui
- de
- 6 Aprilie 2015

