Sponsor oficial al
Executivul a aprobat vineri Hotărârea prin care se prelungește valorificarea tomatelor și în perioada 1-15 iulie 2023, inclusiv.
Actul normativ aprobat modifică și termenul limită până la care se pot depune documentele justificative la direcțiile agricole județene, respectiv până la data de 18 iulie 2023, inclusiv, transmite Ministerul Agriculturii.
„Facem precizarea că, inițial, producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie, însă din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023, reprezentanții cultivatorilor de legume au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor și au transmis solicitări pentru prelungirea acestui termen”, potrivit unui comunicat de presă.
Din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, valorifică producția obținută circa 80 % din numărul cultivatorilor înscriși în Program.
(sursa: Mediafax)
Distribuie articolul:
Bine am revenit acasă!
23 Octombrie 2023Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022