Sponsor oficial al
Guvernul a aprobat creşterea salariului minim pe economie la 3.300 lei (660 euro) brut lunar începând cu data de 1 octombrie 2023, faţă de 3.000 lei, cât era până acum.
„Prin hotărâre de guvern, executivul a hotărât ca de la 1 octombrie 2023 salariul minim brut pe ţară garantat în plată să crească la 3.300 de lei lunar, de la 3.000 cât este în prezent. Este o creştere de 10% de care vor beneficia 1,86 milioane de salariaţi. Măsura va avea impact asupra mai multor sectoare de activitate însă îndeosebi în domeniile transporturi, comerţ şi IMM-uri“, a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al guvernului.
În România sunt 1,89 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim, iar aproape jumătate dintre ele sunt în industria prelucrătoare, comerţ şi construcţii.
Salariaţii plătiţi cu salariul minim pe economie vor primi în mână 2.079 lei (415 euro) începând din luna octombrie a acestui an, față de 1.898 de lei net (380 de euro) cât era până acum, scrie Ziarul Financiar.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024


