Sponsor oficial al
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Casa Studenţilor din Craiova au organizat ieri competiţia “Crosul Tineretului”. Interesantul concurs s-a desfăşurat în parcul “Tineretului” locaţia amintită oferind condiţiile optime pentru o bună desfăşurate a unui concurs care a adunat la start nu mai puţin de 350 de participanţi.
Aceştia au fost împărţiţi în funcţie de sex şi vârstă luându-se patru starturi. Categoriile de vârstă au fost până în 14 ani, fete şi băieţi şi 14-35 de ani, masculin şi feminin. Primul start a avut loc la ora 10.00 pentru ca la ora 11.00 să se organizeze festivitatea de premiere.
Organizatorii competiţiei, care au avut ca parteneri Primăria Craiova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, au fost generoşi cu participanţii. Pentru toţi cei prezenţi s-au dat dulciuri în timp ce premianţii au primit cadouri suplimentare care au constat în diplome şi vouchere pentru echipament sportiv.
De asemenea a fost organizată o tombolă la care au fost acordate alte zece premii.
Crosul Tineretului este o acţiune a Ministerului Tineretului şi Sportului şi face parte din manifestarea dedicată Zilelor Tineretului. Menţionez că această competiţie sportivă s-a desfăşurat simultan în municipiile reşedinţă de judeţ din întreaga ţară. În Craiova, ne-am bucurat să vedem că tinerii au răspuns pozitiv apelului nostru de a face mişcare. Sute de participanţi s-au lăsat angrenaţi în această activitate, dovedind că sportul este iubit în Bănie. Observăm că eforturile noastre de a atrage doljenii spre sport au avut efecte pozitive. Acesta este şi motivul pentru care vom organiza mai multe acţiuni sportive, numărul lor urmând să crească în fiecare an.
A declarat Alina Ionescu, director executiv Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj
-------
Clasament final “Crosul Tineretului”
Fete până în 14 ani
1. Şovar Alexia
2. Bîrsanu Elena
3. Iordache Denisa
Băieţi până în 14 ani
1. Barbu Eduard
2. Tudorescu Alex
3. Untaru Lucian
Feminin 14-35 ani
1. Sima Ana Maria
2. Achim Luminiţa
3. Chircă Cătălina
Masculin 14-35 ani
1. Rotaru Aurel
2. Iordache Claudiu
3. Andrei Daniel
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
UEFA dă EJECT CSU-ului Craiova
- de
- 15 Aprilie 2014
Ultima ora! Accident grav la Pielesti
- de
- 10 Aprilie 2014
Tribunalul a respins planul de reorganizare. Sentinţa nu e definitivă
- de
- 10 Aprilie 2014
Dumitru Dragomir, reţinut de procurori
- de
- 8 Aprilie 2014
Ucişi în prima repriză
- de
- 27 Martie 2014
Chioşcariada continuă cu tonetele de ziare
- de
- 26 Martie 2014
Victorie pentru play-off
- de
- 21 Martie 2014
Piaţa imobiliară din Drobeta Turnu Severin dă semne de revenire
- de
- 21 Martie 2014
Cu cât aţi «umflat» preţurile?
- de
- 18 Martie 2014

