Sponsor oficial al
Începând din semestrul al doilea al anului 2011 a debutat la nivel naţional subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer (FIV/ET) care se realizează în scopul îmbunătăţirii sănătăţii reproducerii. În judeţul Dolj activitatea subprogramului FIV/ET a demarat în trimestrul II 2012 în urma încheierii contractului între DSP Dolj şi clinica privată SC HIT MED SRL din Craiova. Pentru clinica menţionată, în anul 2012 au fost aprobate de Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii dosarele a 22 de cupluri.
Din cele 22 de dosare, la 11 au început procedurile: cinci în trimestrul II, patru în trimestrul III şi două în trimestrul IV. Au rămas pe lista de aşteptare 10 dosare, pentru că un cuplu s-a retras. Din cele 11 proceduri începute, patru au trecut în etapa de “monitorizare sarcină 13 săptămâni” şi din acestea în luna decembrie 2012 s-a înregistrat prima naştere. Subprogramul a avut o prevedere bugetară de 55.000 de lei, costul mediu realizat fiind de 6.443 de lei/cuplu.
Criteriile de eligibilitate
Obiectivul subprogramului FIV/ET constă în tratamentul infertilităţii de cuplu prin aplicarea procedurii de fertilizare in vitro şi embriotransfer la un număr limitat de cupluri selectate pe baza îndeplinirii cumulative a următoarelor criterii de eligibilitate: cuplu steril, definit drept cuplul conjugal care nu a avut capacitatea de a se reproduce fără a folosi mijloace anticoncepţionale timp de doi ani de viaţă conjugală; cuplu căsătorit de cel puţin doi ani; cel puţin unul dintre membrii cuplului are cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România; cel puţin unul dintre membrii cuplului are calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate de cel puţin doi ani; niciunul dintre membrii cuplului nu are copil în viaţă; cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau mama surogat); vârsta femeii cuprinsă între 24 şi 40 de ani; indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20 şi 30; rezerva ovariană în limite normale probată de valoarea FSH şi AMH. Programul este coordonat la nivel naţional de către Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului “Prof. Dr. Alfred Rusescu’’. Iniţial, la data de 15 iunie 2011 au fost acceptate în program şase unităţi sanitare, la începutul anului 2013 numărul acestora fiind de 11.
Documentele necesare pentru întocmirea dosarului
Pentru a fi inclus în program, cuplul infertil întocmeşte un dosar ce trebuie să cuprindă următoarele documente: cerere pentru includerea în subprogramul FIV/ET - document original; copii legalizate după actele de identitate ale membrilor cuplului; copie legalizată după certificatul de căsătorie; adeverinţă eliberată de casa de asigurări de sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate de cel puţin doi ani - document original, emis după data de 1 ianuarie 2011; declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că niciunul dintre membrii cuplului nu are copil în viaţă - document original; adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte înălţimea, greutatea şi indexul de masă corporală al femeii - document original, emis după data de 1 ianuarie 2011; buletine de analize medicale din care să rezulte valoarea FSH şi AMH - documente originale, emise după data de 1 ianuarie 2011; documente medicale din care să rezulte diagnosticul de sterilitate a cuplului solicitant - documente originale emise după data de 1 ianuarie 2011; document medical din care să rezulte indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV/ET - document original, emis după data de 1 ianuarie 2011; declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că solicitantul a depus un singur dosar la sediul unei singure unităţi sanitare care derulează subprogramul FIV/ET; document din care să rezulte angajamentul cuplului privind depunerea copiei certificatului de naştere a copilului, la sediul unităţii sanitare în cadrul căreia s-a realizat procedura FIV/ET, în termen de maximum 10 zile de la emiterea acestui document; opis al documentelor dosarului cu precizarea numărului de pagini aferent fiecărui document în parte.
Dosarul medical, respectând criteriile de includere, va fi înregistrat de către unităţile sanitare participante în program, iar copia acestuia va fi transmisă la Ministerul Sănătăţii pentru evaluare. Pentru păstrarea confidenţialităţii, copia dosarului va cuprinde doar un cod. Dosarele pentru solicitarea includerii cuplurilor în subprogramul FIV/ET transmise de unităţile sanitare care derulează subprogramul se înregistrează la Registratura Ministerului Sănătăţii, în ordinea cronologică a datei de intrare în instituţie. La Ministerul Sănătăţii dosarul va fi analizat de către o comisie numită prin ordin de ministru din care vor face parte cinci membri (un reprezentant Ministerul Sănătăţii, doi medici ginecologi neimplicaţi direct în reproducerea umană asistată, un medic urolog, un reprezentant al societăţii civile). Comisia se va întruni în primele cinci zile ale fiecărei luni.
La sfârşitul anului 2012, rezultatele erau următoarele: 1.683 de dosare depuse, 1.156 de dosare aprobate, 921 de proceduri FIV/ET realizate, 176 de sarcini înregistrate, 72 de naşteri raportate, 101 născuţi vii.
Distribuie articolul:
Alte articole
Dinel avea amantă în închisoare
- de
- 18 Martie 2013
O gravidă în cinci luni a pierdut sarcina într-un spital din Vâlcea
- de
- 18 Martie 2013
Medicul şpăgar de la DSP, condamnat la detenţie
- de
- 17 Martie 2013
Reţinut pentru mită
- de
- 17 Martie 2013
SANDU şi DRAGOMIR, URMĂRIŢI PENAL într-un alt dosar la DNA
- de
- 18 Martie 2013
Bărbaţi duşi la produs în Germania
- de
- 20 Martie 2013
Doljeni anchetaţi miliţieneşte la Mehedinţi
- de
- 17 Martie 2013
Şi-a plătit Dinel eliberarea?
- de
- 14 Martie 2013
Afro-asiatici clandestini în curtea Ford
- de
- 14 Martie 2013

