Sponsor oficial al

FCU a pierdut drastic meciul din Cupa României, 0-5 acasă cu Filiași. Era de așteptat că vor câștiga oaspeții, chiar și diferența de scor putea fi anticipată, poate chiar una mai mare decât cea care a fost. Filiașiul a aliniat jucători experimentați, Craiova doar tineri născuți în 2009 și în 2010. Adică 16-17 ani. Clasa a noua, cel mult a zecea.
Dîrmon – Trușcă, Rădoi, Florea, Pătrana – Lupu, Anghel, Tudorache, Voicu – Butaru, Băluță. Ei au fost cei aruncați în luptă de profesorul Costel Dumitrașcu. Ei vor ține minte toată viața acest meci, acest debut la seniori. De cele mai multe ori lecțiile copilăriei sunt folositoare la maturitate, le decantezi altfel.
FCU reapare în sistemul competițional după 11 luni, când ultima evoluție în liga a treia a însemnat tot o înfrângere la scor, 0-6 cu Turnu Măgurele. Acum un 0-5 cu Filiașiul, rezultat care n-are cum să încurajeze, dat fiind că ambele protagoniste ale partidei de Cupă de la ”Tărâmul Leilor” vor fi colege de eșalon în liga a patra Dolj. Păi dacă te-a bătut Filiașiul acum, o să te bată și în campionat, nu? Înseamnă că ei, oaspeții de alaltăieri, sunt favoriți să câștige campionatul județean, iar FCU, învinsă la asemenea diferență, n-are cum să emită vreo pretenție.
Teoretic, așa par să stea lucrurile. Dar în practică multe se pot schimba. Nimeni nu spune că până în septembrie, când se sfârșește perioada de transferări, FCU nu va mai face achiziții. Probabil că va aduce câțiva jucători cu experiență, de fapt va trebui să aducă. Tinerii, juniorii, sunt foarte folositori la ligile inferioare, dar nu poți juca doar cu ei.
Acest 0-5 de acum amintește cumva de altă înfrângere drastică a oltenilor. Una care părea sfârșitul unui drum, dar de fapt a fost începutul altui drum.
Se întâmpla pe 11 iunie 2005, în ultima rundă a campionatului. Craiova, retrogradată matematic de vreo două-trei etape (prima retrogradare din istorie!), pierdea acasă cu 6-0 în fața Oțelului Galați. Într-o atmosferă dezolantă, în tribunele dogorite ale vechiului ”Central” erau doar vreo 100 de spectatori.
Echipa de atunci a fost: N. Bănică – Dănănae, Bădăluță, Feleagă, Curtean – Lazarovici, Țiclea, Cl. Tudor, G.Florea – Cr. Ungureanu, Stoianof.
Cu două-trei excepții (Tudor, adică actualul oficial al Petrolului, apoi Bănică, poate Ungureanu), ceilalți erau juniori sau nu departe de această vârstă. Ei au bifat un meci care trebuia jucat oricum, în orice condiții, ei au fost punctul de plecare al reconstrucției, pentru că întotdeauna trebuie să pleci de undeva.
Dintre ei la un nivel competițional bun n-a ajuns decât Dănănae, ceilalți s-au dizolvat pe drum. Dar câțiva au ajutat totuși la repromovarea rapidă, urgentă, din 2006. Sigur că ei n-au fost piesele de rezistență în acel sezon de Liga 2, dar au participat alături de Stângă, de Dorel Stoica, de ceilalți.
Cei de acum, cei învinși cu 5-0 de Filiași, pot fi bornele statistice ale unui alt început.
Pe care unii îl leagă de Bauza, dar n-are nicio legătură. Povestea cu argentinianul e cu totul alta, o vom spune și pe aceea la vremea ei.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Incendiu într-o școală din Drobeta-Turnu Severin
- de editie.ro
- 27 Februarie 2026

