Sponsor oficial al
În cadrul ”Zilelor Asistenţei Sociale”, Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Departamentul de Ştiinţe Sociale, celebrează profesia de asistent social împreună cu autoritatea competentă în domeniu - Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
Anul acesta, sub egida temei stabilite de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) - PROMOVAREA DEMNITĂŢII ŞI VALORII OAMENILOR, evenimentele organizate urmăresc să evidenţieze progresele realizate în domeniul asistenţei sociale, rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi importanţa colaborării tuturor factorilor decizionali în crearea unei societăţi în care se manifestă grija pentru fiecare membru al ei.
Astfel, în data de 31 martie 2015, la Universitatea din Craiova (sediul central, str. Al.I. Cuza, nr 13) se vor desfăşura două evenimente:
- Sesiunea de comunicări studenţeşti „Promovarea demnităţii şi valorii oamenilor”- Sala 464 A, ora 11:00
- Conferinţa ştiinţifică „Promovarea demnităţii şi valorii oamenilor”- Sala 444, ora 14:00
Sunt invitaţi să participe asistenţi sociali, cadre didactice şi studenţi ai Universităţii din Craiova.
Zilele Asistenţei Sociale sunt, deja, o tradiţie în judeţul Dolj, fiind sărbătorite în luna martie a fiecărui an, încă din anul 2010.
Distribuie articolul:
Alte articole
Un nou ordin de ministru pentru pacienţii cu boli infecţioase
- de
- 31 Martie 2015
AIESEC a terminat recrutarea
- de
- 31 Martie 2015
Proiect pentru prevenirea inundaţiilor
- de
- 31 Martie 2015
Escape House- „Te provoc să evadezi”
- de
- 31 Martie 2015
Fonduri europene pentru tineri
- de
- 31 Martie 2015
Centenarul Muzeului Olteniei Craiova 1915-2015
- de
- 31 Martie 2015
Lansare de carte, la “Aman”
- de
- 31 Martie 2015
Primarul din Scăeşti îşi pierde mandatul
- de
- 29 Martie 2015