Sponsor oficial al
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, a câştigat cu 7-6, 6-4, 6-4 finala de dublu a turneului de la Wimbledon, jucată împotriva perechii Jamie Murray (Marea Britanie)/John Peers (Australia). Partida a durat o oră şi 52 de minute.
Horia Tecău şi partenerul său de dublu, Jean Julien Rojer, au câştigat finala în mai puţin de două ore, cu 7-6, 6-4, 6-4. Horia Tecău a jucat sâmbătă a patra sa finală la dublu la Wimbledon, precedentele trei, jucate alături de suedezul Robert Lindstedt, pierzându-le în 2010, 2011 şi 2012.
Horia Tecău devine astfel primul român după Ilie Năstase, care câştigă proba de dublu la Wimbledon. În 1973, Ilie Năstase, alături de Jimmy Connors, câştiga finala turneului londonez, după cinci seturi foarte disputate cu australienii Cooper/Fraser. După 42 de ani, sâmbătă, 11 iulie 2015, Horia Tecău a câştigat din nou acest trofeu, după o victorie cu 7-6, 6-4, 6-4, obţinută alături de olandezul Jean Julien Rojer, în faţa favoriţilor gazdelor, britanicul Jamie Murray (fratele lui Andy Murray) şi australianul John Peers.
Totodată, Horia Tecău a devenit al doilea român care a câştigă un titlu de Mare Șlem, după Ilie Năstase, acum exact 40 de ani. Se întâmpla la US Open, ediţia 1975, când Năstase a făcut echipă cu Jimmy Connors.
Horia și partenerul său au câștigat în urma victoriei de sâmbătă un cec de 340.000 de lire sterline și 2.000 de puncte ATP.
La Wimbledon, Tecău și Rojer au profitat în primul tur de retragerea cuplului Martin Klizan (Slovacia)/Lukas Rosol (Cehia) la scorul de 3-0, apoi au trecut de Andre Begemann (Germania)/Julian Knowle (Austria), cu 1-6, 3-6, 6-4, 6-2, 15-13, în optimi au eliminat australienii Lleyton Hewitt/Thanasi Kokkinakis, cu 7-6 (7), 6-3, 7-6 (1), în sferturi au câștigat în fața cuplului Marcin Matkowski (Polonia)/Nenad Zimonjic (Serbia), cu 6-4, 6-3, 7-6 (2), în semifinale învingând perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (India), cu 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11.
Distribuie articolul:
Alte articole
Tentativă de VIOL între boschetari
- de
- 14 Iulie 2015
S-A DAT LEGEA! Românii vor primi vouchere de vacanţă
- de
- 11 Iulie 2015
ACCIDENT: Un BMW s-a răsturnat pe Valea Oltului
- de
- 11 Iulie 2015
VIDEO / Tatăl sportivului ucis, nemulţumit de sentinţă
- de
- 11 Iulie 2015
Pericolul nuclear de la Kozlodui
- de
- 11 Iulie 2015
Dascalii la examen
- de
- 11 Iulie 2015
Dezvăluiri legate de crima din staţiunea Căciulata
- de
- 10 Iulie 2015

