Sponsor oficial al
Ambulatoriul Spitalului orăşenesc Corabia a fost reabilitat şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Printre echipamentele medicale aduse aici se află şi tomograful, cu ajutorul căruia pacienţii vor beneficia de investigaţii medicale complexe. Aparatul a fost dat în funcţiune astăzi.
„Este un real sprijin pentru medicii corăbieni, dar şi o şansă în plus pentru pacienţii cu grave probleme de sănătate. Acest aparat medical este deosebit de important pentru că ajută medicii la stabilirea unor diagnostice cât mai precise. De exemplu, primii doi pacienți de la Corabia si-au aflat în cinci minute diagnosticele: hernie de disc si sinuzită. Până în prezent, orice bolnav care dorea să facă o astfel de investigaţie medicală trebuia să se ducă la Slatina sau Craiova. Bineînţeles, la costul călătoriei sau la timpul preţios pierdut, se adăuga şi preţul unei tomografii, care se ridică la câteva sute de lei”, scriu reprezentanţii Primăriei Corabia, pe site-ul instituţiei.
Medicul care lucrează cu tomograful de la Spitalul Corabia este din Caracal. Reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului din Corabia a costat 50 de miliarde de lei vechi, din care 12 miliarde au fost alocate pentru tomograf. Pe lângă acesta, în ambulatoriu au mai fost aduse un ecograf Doppler, un fibroscop, un videoscop, un defibrilator şi un electroencefalograf.
Distribuie articolul:
Alte articole
Irina Begu ratează meciul de Fed Cup cu Cehia
- de
- 28 Ianuarie 2016
SIMONA HALEP, eliminată în turul I la AUSTRALIAN OPEN 2016
- de
- 19 Ianuarie 2016
Ilie Balaci: "Echipa asta nu este Universitatea mea!"
- de
- 18 Ianuarie 2016
Veste tristă. SCM Craoiva, eliminată din Cupa Cupelor la handbal feminin
- de
- 17 Ianuarie 2016
Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2015
- de
- 8 Ianuarie 2016
Energia Târgu Jiu a învins, în EuroCup, echipa franceză Le Havre
- de
- 7 Ianuarie 2016
Pavajul din Centrul Vechi cumpărat la suprapreţ
- de
- 2 Martie 2016
Un tânăr de 23 de ani, arestat după ce a încercat să violeze o fată de 16 ani
- de
- 23 Februarie 2016

