Astăzi, pe 13 mai 2020, dacă viaţa ar fi fost mai răbdătoare cu el şi nu ar fi căpătat turnura dramatică ştiută, mitul fotbalului craiovean (şi nu numai), Ion Oblemenco, supranumit Tunarul din Bănie, ar fi împlinit 75 de ani.
Ion Oblemenco – al cărui nume este purtat de cel mai important stadion al Craiovei, a trăit frumos şi spectaculos o viaţă sportivă, cu reuşite antologice care i-au adus mulţi fani şi multe regrete, după ce nu a mai fost. Umplea stadioanele şi, destul de repede, după începerea meciului, acestea vibrau de uralele spectatorilor, la reuşitele lui pe teren.
Ca fotbalist, a fost sclipitor – până şi eu, care eram copil, apoi, adolescent şi nu eram atât de mult interesat de fotbal, urmăream meciurile în care juca şi îl simţeam omniprezent, prin zilnicele întruniri ale chibiţilor care vorbeau, în primul rând, despre fazele şi golurile ale cărui autor fusese în cel mai recent meci.
Cariera de antrenor, după ce s-a retras din cea de fotbalist, nu i-a redus din notorietate, ba chiar s-au amplificat aprecierile la adresa lui şi, de aici, până la a deveni un mit, a mai fost puţin. Ironia sorţii, sau a vieţii, care e formată din oameni, este că, în ciuda numărului mare de goluri marcate, n-a fost selecționat niciodată în Echipa națională de fotbal a României. A fost poreclit Tunarul din Bănie, pentru eficacitatea sa în marcarea golurilor.
Şi-a trăit şi consumat mitul într-un ascendent fulminant şi meteoric, plecând din această lume la numai 51 de ani, când alţii încă au planuri ambiţioase de viitor, sau abia încep să-şi facă primele bilanţuri. Dar, în faţa stadionului craiovean, el încă joacă fotbal şi se pregăteşte să şuteze, spectaculos, către o eternitate pe care poate că nici nu a sperat-o...
